Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:54 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizare hidrologica cu cod galben, ridicata pentru 11 judete, dar introdusa in alte trei

ro

17 Apr, 2008 00:00 748 Marime text
Avertizarea hidrologica cu cod galben a fost ridicata, miercuri, pentru 11 judete din tara, insa trei noi judete Mures, Timis si Caras Severin, au primit, pentru o zi, cod galben de inundatii, potrivit Institutului National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor (INHGA). Noua forma a avertizarii hidrologice, care pastreaza din cea veche judetele, Harghita, Covasna si Brasov, a intrat in vigoare miercuri la ora 12.00 si este valabila pana joi la ora 10.00. Potrivit INHGA, incepand de miercuri de la pranz se ridica avertizarea hidrologica cu cod galben valabila pentru bazinele raurilor Suceava, Moldova, Bistrita, Trotus, Putna, Ramnicu Sarat, Buzau, Teleajen, Prahova, Ialomita, Dambovita, Arges, Teleorman, Vedea si afluentii de pe cursul inferior al Oltului. Aceste bazine hidrografice se afla pe teritoriul judetelor Suceava, Neamt, Vrancea, Bacau, Valcea, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Teleorman si Giurgiu. Avertizarea hidrologica cu cod galben se mentine pe Oltul superior, vizand in continuare judetele Harghita, Covasna si Brasov. Avertizarea de luni se extinde, de miercuri, pentru judetele Mures, Timis si Caras Severin, vizand cresteri de debite ale raurilor Tarnava Mica, Timis, Barzava si Caras. Luni, Ministerul Mediului avertiza cu cod galben de inundatii 14 judete din tara, in care de luni noapte si pana miercuri seara ploile prognozate de meteorologi si topirea zapezilor in urma temperaturilor ridicate ar fi putut duce la cresterea debitelor unor rauri, pana la depasirea cotelor de atentie. "Ca urmare a precipitatiilor insemnate cantitativ prevazute pentru intervalul 14 - 15 aprilie 2008, combinate cu cedarea apei din stratul de zapada din zona montana, in intervalul 15 aprilie 2008 ora 03.00, 16 aprilie 2008 ora 18.00, se vor produce scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie si cresteri de debite si niveluri, cu posibile depasiri ale cotelor de atentie, pe raurile din bazinele hidrografice Olt (cursul superior si afluentii cursului inferior), Vedea, Teleorman, Arges, Dambovita, Ialomita, Prahova, Teleajen, Buzau, Ramnicu Sarat, Putna, Trotus, Bistrita, Moldova si Suceava", se precizeaza in textul avertizarii emise de hidrologi si transmise, luni, de Ministerul Mediului. Avertizarea era adresata judetelor Suceava, Harghita, Neamt, Brasov, Covasna, Vrancea, Bacau, Valcea, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Teleorman si Giurgiu.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii