Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:47 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corlatean Respingerea candidaturii lui Oprescu simplifica lucrurile pentru PSD in campanie

ro

24 Apr, 2008 00:00 903 Marime text
Secretarul general al PSD, Titus Corlatean, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, ca respingerea candidaturii lui Sorin Oprescu la Primaria Generala a Capitalei simplifica lucrurile pentru PSD, in ceea ce priveste campania electorala. "Pentru PSD lucrurile se simplifica pentru campania electorala si pot sa spun in clipa de fata ca, in baza unei campanii electorale serioase pe care ne-o propunem, candidatul PSD, Cristian Diaconescu, va fi in turul doi si se va bate cu sanse reale pentru Primaria Generala a Capitalei", a declarat Corlatean. El a apreciat, totodata, ca, probabil, decizia BEM de respingere a candidaturii lui Sorin Oprescu este fundamentata si corecta din punctul de vedere al legii, alte lucruri nefiind de comentat din aceasta perspectiva. "Daca ar fi fost anulate doar 5, 7, 10 sau 20 de semnaturi, si acesta ar fi fost un semnal prost. In situatia in care i s-au anulat aproape 5.000 de semnaturi, aceasta ridica un semn de intrebare cu privire la seriozitatea sau corectitudinea procesului de strangere de semnaturi pentru sprijinul candidaturii (lui Sorin Oprescu - n.r.)", a comentat Corlatean. Depunerea candidaturii senatorului Sorin Oprescu pentru Primaria Capitalei a fost respinsa, miercuri, de BEM, fiind invalidate peste 4.000 de semnaturi de sustinere, astfel ca acestuia ii lipsesc in jur de 400 de semnaturi pentru a fi validat. "BEM a respins candidatura ca independent a domnului Oprescu, deoarece, din numarul total de sustinatori de 40.420, au fost constatate ca fiind valide un numar de 35.438 dintr-un necesar de 35.803 semnaturi. Au fost respinse ca fiind nevalide 4.982 de semnaturi", a anuntat presedintele BEM. Constantin Marino Marin a precizat ca Oprescu poate depune contestatie la Tribunal, in termen de 48 de ore de la afisarea listelor de candidaturi la BEM. Presedintele BEM a mai afirmat ca listele au fost verificate de trei ori, pentru a nu exista posibile erori de numarare a semnaturilor. Senatorul Sorin Oprescu a declarat, miercuri, la Antena 3, ca va contesta decizia BEM de respingere a candidaturii sale la Primarie. Oprescu a acuzat presiunea politica facuta de oameni care sunt interesati ca el sa nu candideze si a afirmat ca "probabil sistemul ticalosit din politica exista". El a calificat drept inadmisibil sa i se ia dreptul de a candida. Sorin Oprescu a mai sustinut ca decizia BEM reprezinta o desconsiderare fata de zecile de mii de oameni care au semnat pentru sustinerea sa. Candidatul PNL la Primaria Capitalei, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, ca nu este de acord cu respingerea candidaturii lui Sorin Oprescu, mentionand ca prin aceasta decizie s-a incercat favorizarea candidatilor PSD si PDL, Cristian Diaconescu si, respectiv, Vasile Blaga. Senatorul Sorin Oprescu a demisionat, luni, din PSD, pentru a-si depune candidatura ca independent la Primaria Capitalei.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii