Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:53 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOCUS Razvan Mazilu si invitatii sai au umplut sala Operei Nationale, la un spectacol caritabil

ro

07 Mar, 2008 00:00 770 Marime text
Razvan Mazilu a prezentat, miercuri seara, pe scena Operei Nationale Bucuresti, un al doilea spectacol din seria initiata de el in scop caritabil, pentru sprijinirea liceelor de coregrafie, la eveniment dandu-si concursul si alti artisti de prima mana, ca Ada Milea, Dan Puric sau Monica Petrica. Spectacolul, prezentat sub marca "Dance Generator", a debutat putin dupa ora 20.00, in fata unei sali arhipline. Publicul a primit-o cu aplauze pe cea care a prezentat evenimentul, vedeta TV Mihaela Radulescu. Aceasta s-a integrat rapid in spiritul evenimentului, atunci cand Cristian Deaconu, unul dintre elevii Liceului de coregrafie "Floria Capsali" din Bucuresti, in varsta de doar 12 ani, a invitat-o la vals. Dupa ce cortina s-a ridicat, a venit randul lui Razvan Mazilu sa ia cu asalt scena, prezentand cateva fragmente din spectacolul "Sell Me!", in coregrafia lui Florin Fieroiu. Primul moment ar fi putut fi considerat, cu frivolitate, de catre un ochi neavizat, un strip-tease sofisticat si elegant. Insa faptul ca artistul si-a abandonat sacoul, camasa si pantalonii nu a reprezentat un scop in sine, cat un pretext pentru miscarile executate cu precizie. Dansul lui Mazilu este facil doar in masura in care este accesibil unui public larg, fiind in egala masura complex, din spatele coregrafiei evidentiindu-se tensiunea, pasiunea si caldura artistului. Retras din lumina reflectoarelor, in scena a pasit apoi invitata speciala a spectacolului - Virpi Pahkinen, o celebra dansatoare scandinava. "Sepia longa, aspectus brevis", dansul prezentat de catre aceasta, s-a remarcat mai degraba prin introspectie, contrastand astfel cu exuberanta predecesorului sau. Actrita Valeria Seciu a fost cea care a urmat in spectacol, ea recitand publicului o poezie, pentru ca mai apoi sa-i faca loc din nou vedetei serii - Razvan Mazilu. Acesta, alaturi de o trupa de dansatori, a prezentat in avanpremiera un fragment din spectacolul "Urban Kiss", care va debuta duminica, la Teatrului National de Opereta. Momentului de dans i-a urmat apoi unul sincretic, in care muzicianul Vlaicu Golcea a prezentat piesa "For All My Friends" alaturi de coregraful-dansator Florin Fieroiu. Golcea a abordat, la contrabas, intr-un mod inedit, alternativ partitura, in timp ce Fieroiu isi rula pasii dupa ritmul "chinuit" impus de interpret. Urmatorul artist din programul show-ului a reusit sa smulga rasetele publicului si, in mod egal, aplauzele. Dan Puric a fermecat publicul cu unul dintre celebrele sale numere de pantomima, pentru care spectatorii l-au rasplatit cu ovatii. O alta artista de la care cei prezenti nu si-au putut dezlipi ochii a fost Monica Petrica, al carei dans alaturi de Mazilu intr-un fragment din spectacolul "Block Bach", de la Odeon, a adus pe scena momente de tandrete si senzualitate cuceritoare. Au mai urcat, apoi, pe scena Ada Milea, cu un fragment din spectacolul "Apolodor", acompaniata de elevi de la liceul de coregrafie, Aura Urziceanu in tandem cu Andrei Tudor (pian), spectacolul incheindu-se cu un moment de improvizatie la care au participat toti artistii din show. Intreg spectacolul, care a fost dedicat memoriei coregrafului Trixy Checais (1914 - 1990) si regizat de Razvan Mazilu, a fost unul cu un ritm bun, in care artistii s-au completat, echilibrandu-se. Fondurile stranse in urma acestuia vor fi donate Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucuresti, precum si sectiilor de coregrafie ale liceelor de arta din tara, sub forma de materiale didactice, costume si alte echipamente necesare studiului coregrafic. Printre cei aflati in sala s-a numarat si premierul Calin Popescu Tariceanu, alaturi de sotia sa, Ioana. "Dorim sa generam idei noi, talente noi, dar si asocieri mai putin obisnuite intre artisti de prim rang din arte diferite, si astfel sa ajutam noile generatii de dansatori sa creasca", a declarat Razvan Mazilu. In proiectul de anul trecut s-a reusit strangerea de materiale didactice si pianine in valoare de peste 15.000 de euro, care au fost donate Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucuresti. Razvan Mazilu s-a nascut la 21 iunie 1974, la Bucuresti si a inceput sa studieze dansul la varsta de 3 ani. Este absolvent al Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucuresti (1992) si al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica "I L Caragiale", sectia Creatie Coregrafica (1996). In paralel, a urmat stagii si workshop-uri sustinute de coregrafii Josef Nadj, Christine Bastin, Dominique Bagouet, Gigi Caciuleanu, Rusell Maliphant. In 1995, inca student, Mazilu a montat la Teatrul National Bucuresti primul spectacol semnat integral: "Dama cu camelii", dupa Al Dumas - fiul. Tot in 1995, regizorul Andrei Serban l-a invitat - in calitate de coregraf - in echipa cu care monteaza "Oedipe" de George Enescu, la Opera Nationala. In 2004, la Odeon, vede lumina rampei spectacolul "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde, in care artistul - interpret al rolului titular si realizator al coregrafiei - apare sub directia de scena a lui Dragos Galgotiu. In ianuarie 2004, Mazilu a primit, din partea presedintelui Ion Iliescu, medalia Ordinul Cultural in grad de Cavaler pentru "intreaga activitate si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice". Stagiunea 2005-2006 a marcat revenirea sa pe scena Operei Nationale Bucuresti, cu "Simfonia Fantastica", un spectacol de teatru coregrafic semnat de Gigi Caciuleanu, pe celebra partitura a lui Hector Berlioz. In acelasi timp, la Teatrul Odeon, aventura dansului continua cu un spectacol inedit, in care tangoul argentinian si dansul contemporan isi imprumuta unul altuia mijloacele de expresie. "Un Tango más" este un spectacol de autor pentru Razvan Mazilu, secondat de regizorul Alexandru Dabija. Stagiunea 2006-2007 a insemnat o revenire la clasici, in registru contemporan - prin ineditul spectacol de dans "Block Bach", o saga urbana exclusiv pe muzica sacra de Bach. Alaturi de Razvan Mazilu, artistul israelian Amir Kolben a fost invitat sa participe la realizarea coregrafiei.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii