Geoana Basescu este obligat sa se pronunte in legatura cu alegerile anticipate
Geoana: Basescu este obligat sa se pronunte in legatura cu alegerile anticipate
04 Mar, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
696
Marime text
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, luni, dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului, ca presedintele Traian Basescu are obligatia constitutionala sa se pronunte in legatura cu eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate.
Geoana a spus ca PSD nu a luat inca o decizie cu privire la declansarea alegerilor anticipate si eventuala depunere a unei motiuni de cenzura, el argumentand ca social-democratii asteapta mai intai votul de marti, din Camera Deputatilor, asupra proiectului de lege privind introducerea votului uninominal.
Liderul PSD a motivat ca votul de marti asupra legii uninominalului va fi decisiv pentru clarificarea situatiei politice.
Geoana a precizat ca reprezentantii PSD vor propune, in plenul Camerei, un amendament prin care si presedintii de consilii judetene sa fie alesi prin vot uninominal.
Presedintele PSD a apreciat ca, dupa votul de marti asupra legii uninominalului, devine "obligatorie" adoptarea de catre partide a unei decizii cu privire la eventualitatea declansarii alegerilor anticipate.
Geoana a mai spus ca presedintele Traian Basescu are o obligatie constitutionala sa se pronunte, in fata Parlamentului, pe tema anticipatelor.
Liderul social-democrat a invocat articolul 88 din Constitutie, care spune ca seful statului se adreseaza Parlamentului cu mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii si a apreciat ca, la ora actuala, "principala problema a natiunii este raspunsul clasei politice la blocajul institutional care ameninta tara noastra".
"Sper ca (Traian Basescu - n.r.) ramane un partizan si aparator fervent al acestui mecanism institutional democratic", a adaugat Geoana.
El a spus ca, in functie de raspunsul lui Basescu la problema anticipatelor, celelalte partide se vor pozitiona si ele.
Geoana a mai spus ca, in functie de votul de marti, din Camera Deputatilor, asupra legii uninominalului, si a atitudinii sefului statului privind anticipatele, PSD va convoca un Comitet Executiv, in urmatoarele zile, in care sa adopte o decizie cu privire la anticipate si, eventual, la motiunea de cenzura.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii