Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:44 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Morar avea dreptul sa ceara SRI informatii in legatura cu Corina Voiculescu

ro

06 Dec, 2007 00:00 753 Marime text
Seful Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, avea dreptul sa ceara SRI informatii cu privire la Corina Voiculescu, arata o rezolutie a Parchetului instantei Supreme semnata de procurorul sef Dan Marius Foitos, care a si dispus neinceperea urmaririi penale fata de Morar in acest caz. La dosarul, aflat pe rolul Judecatoriei sectorului 1, in care Corina Voiculescu l-a dat in judecata pe seful DNA, se afla o rezolutie a procurorului sef al Biroului de Criminalistica din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de urmarire penala si criminalistica, Dan Marius Foitos, datata 29 anugust 2007. Procurorul Foitos a dispus neinceperea urmaririi penale fata de Daniel Morar, pentru abuz in serviciu in urma plangerii formulata de Corina Voiculescu. In rezolutie se arata ca fiica presedintelui PC, Corina Voiculescu, a depus in 26 aprilie 2007 o plangere impotriva procurorului sef al DNA, Daniel Morar, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), prin avocatii sai, solicitand tragerea la raspundere a acestuia pentru abuz in serviciu contra interselor persoanelor. Corina Voiculescu se plangea de faptul ca DNA ar fi trimis o adresa SRI care viza persoana sa, aceasta neavand cunostinta ca ar avea calitate procesuala in vreun dosar penal. Procurorul sef Dan Marius Foitos arata ca reclamanta a fost citata procedural de mai multe ori, pentru a fi audiata in calitate de parte vatamata, insa aceasta nu s-a prezentat. 0132Aceasta audiere era cu atat mai importanta cu cat la dosarul cauzei nu a fost depus de catre persoana vatamata sau avocatii imputerniciti vreo copie a inscrisului (adresa Directiei Nationale Anticoruptie catre Serviciul Roman de Informatii), la care facea referire in plangere", se arata in rezolutia procurorului Dan Marius Foitos. Pe de alta parte, acelasi procuror sustine ca din actele premergatoare efectuate in cauza, la 4 aprilie, a fost consultat dosarul nr. 28/P/2006, inregistrat la DNA, dosar in care s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de Dan Voiculescu si Camelia Voiculescu, si ca in acest dosar Corina Voiculescu nu are nico calitate procesuala, decat aceea de asociat al GRIVCO SRL. De asemenea, procurorul sef Foitos precizeaza ca in acest dosar al DNA nu se afla adresa de care aceasta face vorbire. Chiar si in aceste conditii, Foitos tine sa arate ca "existenta unei astfel de adrese la dosar ar fi putut sa fie justificata". El motiveaza ca intrucat DNA avea in lucru un dosar penal referitor la o posibila infractiune de spalare de bani derulata prin intermediul Grivco SRL, societate la care are calitate de asociat, inclusiv persoana vatamata, o astfel de solicitare s-ar fi inscris in limitele procesual penale. Rezolutia arata ca intrucat exista indicii cu privire la savarsirea unor infractiuni, in legatura cu infractiunea coruptia, DNA ar fi avut posibilitatea sa stranga informatii, inclusiv de la SRI, cu privire la cei trei membrii ai familiei Voiculescu. Procurorul invoca in motivarea sa si prevederile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. "Astfel, s-a acceptat ca fiind intemeiata posibilitatea restrangerii unor drepturi, inclusiv cele care se circumscriu art. 8 din Conventie, referitor la respectarea vietii private si de familie, in situatia in care aceasta activitate este legata in general de lupta impotriva criminalitatii, fie ca este vorba de cea obisnuita, fie ca este vorba despre cea legata de acte de terorism", mai precizeaza procurorul sef al Biroului de Criminalistica din Parchetul ICCJ - Sectia de urmarire penala si criminalistica, Dan Marius Foitos. "In ceea ce priveste remarca persoanei vatamate privitoare la faptul ca adresa la care face referire in plangere, adresa a carei existenta materiala nu a putut fi probata, este trimisa unei persoane determinate, respectiv adjunctului sefului SRI Florin Codlea si nu sefului acestei institutii, consideram ca acest fapt, nu este de natura sa ridice suspiciuni, intrucat intre institutii se foloseste si formula adresarii directe, in situatia in care atributiile persoanei respective se circumscriu obiectului solicitarilor facute", mai arata rezolutia. In final, prin rezolutia procurorului Foitos se dispune neinceperea urmaririi penale fata de Daniel Morar.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii