Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:37 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcul Bordei va fi redeschis pentru bucuresteni peste trei luni

ro

19 Mar, 2008 00:00 1017 Marime text
Administratia Parcurilor a inceput, marti, reamenajarea Parcului Bordei, in cadrul proiectului, care va costa aproximativ 500.000 de euro si va fi finalizat peste trei luni, fiind cuprinse refacerea aleilor, amenajarea unor locuri de joaca, amplasarea unor banci si a stalpilor de iluminare. Purtatorul de cuvant al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), George Nicolau, a declarat ca Parcul Bordei a fost deschis dupa aproape 30 de ani, acesta fiind inchis pentru bucuresteni in 1980. Potrivit lui Nicolau, aleile parcului vor fi refacute, pomii uscati vor fi defrisati, urmand sa fie inlocuiti cu specii de arbori deosebiti, vor fi amenajate locuri de joaca pentru copii si vor fi amplasate banci. "La refacerea aleilor, care practic nu mai exista, nu vor fi folosite borduri", a precizat purtatorul de cuvant al ALPAB. De asemenea, proiectul include si curatarea si reamenajarea lacului Floreasca, precum si reconstruirea podul care face legatura intre cele doua insule aflate pe lac. "ALPAB are in dotare cateva obiecte de agrement care probabil vor fi aduse dupa curatarea lacului, fiind vorba aici despre barci, hidrobiciclete si un mic vaporas, care vor fi utilizate pentru agrement", a mai spus George Nicolau. Purtatorul de cuvant al ALPAB a adaugat ca dupa finalizarea proiectului de refacere a parcului, gardurile care imprejmuiesc in prezent amplasamentul vor fi scoase, acesta fiind redat cetatenilor. Marti dimineata au fost adusi in Parcul Bordei aproximativ 50 de angajati ai ALPAB. "Parcul Bordei nu este mai mare ca alte parcuri din Bucuresti, insa este important ca amplasament", a mai aratat George Nicolau. Nicolau a mai spus ca nu se stie amplasamentul exact al parcelei care a fost vanduta de omul de afaceri Costica Constanta unor ucraineni inainte de perfectarea schimbului de terenuri dintre acesta si municipalitate. Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat, luni, ca va demara imediat discutiile in vederea recuperarii celor peste 5.000 de metri patrati din Parcul Bordei care au fost vanduti de omul de afaceri Costica Constanda inainte de perfectarea schimbului de terenuri cu municipalitatea. "Imediat ce vom finaliza intabularea parcului, vom demara discutiile cu proprietarii suprafetei de teren care lipseste din Parcul Bordei", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, edilul Capitalei. Potrivit primarului general, in vederea recuperarii celor peste 5.000 de metri patrati de pe malul Lacului Floreasca va fi propus proprietarilor un schimb de terenuri, iar ca ultima solutie va fi pusa in discutie si eventuala cumparare de la actualii proprietari. "Schimbul de terenuri ar fi mai convenabil pentru municipalitate, daca nu, vom incerca sa cumparam", a aratat Adriean Videanu. Primaria Capitalei a perfectat, sambata, la notariat, actele privind schimbul de terenuri dintre municipalitate si omul de afaceri Costica Constanda, acesta devenind proprietar pe 28 de mii de metri patrati in Satul Francez, iar muncipalitatii revenindu-i o suprafata egala in Parcul Bordei. Primarul general Adriean Videanu a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca, in cazul in care acest schimb de terenuri va fi contestat, autoritatea responsabila va fi administratia de sector, in speta, Primaria sectorului 1, care a considerat ca certificatul de urbanism privind dezmembrarea Parcului Bordei nu este necesar in acest caz. Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege initiat de senatorii Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu si Marius Marinescu, potrivit caruia Parcul Bordei este declarat de utilitate publica, iar expropriator este statul roman, prin Ministerul Mediului. Proiectul prevede ca, "prin derogare de la legea privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, se declara de utilitate publica toate terenurile in suprafata de 33.829,52 mp. si constructiile proprietate privata, situate in Bucuresti, care fac parte din zona cunsocuta sub numele ", indiferent de incadrarea urbanistica actuala a acestora, identificate conform planului anexa, in vederea amenajarii ca parc public. Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, sustine ca in cazul acestui proiect este vorba de "un demers politicianist", fiind vorba de "o lege fara obiect", deoarece problema Parcului Bordei este rezolvata. "Numai din ratiuni politice se mentine aceasta problema a Parcului Bordei, care in esenta este o problema rezolvata", a declarat edilul Capitalei. Potrivit primarului general, municipalitatea a inceput amenajarea parcului, in acest sens fiind deja elaborat un proiect de refacere a perimetrului, in prima sedinta a Consiliului General urmand sa fie supus aprobarii un proiect de hotarare privind declararea de utilitate publica a Parcului Bordei "Municipalitatea a inceput reamenajarea Parcului Bordei, exista un proiect, iar in prima sedinta de Consiliu General va fi votat proiectul de hotarare privind declararea de utilitate publica a Parcului Bordei", a afirmat edilul sef al Capitalei.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii