Perimetru de siguranta, dupa ce soferul a constatat ca din camionul cu azotat se scurge motorina
Perimetru de siguranta, dupa ce soferul a constatat ca din camionul cu azotat se scurge motorina
23 Jan, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
721
Marime text
Politistii au creat un perimetru de siguranta pe soseaua din judetul Arad unde s-a rasturnat un camion care transporta azotat de amoniu, dupa ce soferul autovehiculului a anuntat, la 112, ca din masina se scurge motorina, ceea ce creste pericolul producerii unei explozii de mari proportii.
Purtatorul de cuvant al IPJ Arad, Camelia Tuduce, a declarat ca soferul a anuntat, cu putin timp in urma, ca din rezervorul camionului rasturnat a inceput sa se scurga motorina, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru ca echipele ISU Arad nu au ajuns inca la fata locului, locul accidentului fiind la o distanta de aproximativ 80 de kilometri de Arad, politistii locali au creat un perimetru de siguranta, drumul fiind inchis traficului rutier.
Potrivit IPJ Arad, camionul a fost incarcat cu 15 tone de azotat de amoniu, ambalat in saci, la o firma care-si desfasoara activitatea la fostul combinat chimic din Vladimirescu. Transportul se indrepta spre Hunedoara, iar intr-o curba aflata in panta soferul a pierdut controlul volanului.
"Soferul a raportat ca remorca a intrat in balans in curba, iar camionul s-a rasturnat intr-un sant cu apa de pe marginea drumului", a precizat Camelia Tuduce.
Un camion incarcat cu azotat de amoniu s-a rasturnat, marti dupa-amiaza, pe un drum judetean din Arad, intre localitatile Bata si Zabalt, unde circulatia este blocata la ora transmiterii acestei stiri.
Mai multe echipaje de protectie civila si politisti au fost mobilizate pentru a izola zona si a preveni producerea unei explozii.
Accidentul nu s-a soldat cu raniti.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii