Tariceanu, foarte deranjat de cum a fost tratat cazul Crulic
Tariceanu, foarte deranjat de cum a fost tratat cazul Crulic
10 Apr, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
871
Marime text
Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a spus ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, la inceputul sedintei de miercuri a Guvernului, ca este "foarte deranjat" de modul in care a fost tratata situatia lui Claudiu Crulic si i-a cerut sa prezinte pana joi un raport in acest caz si masurile luate.
"Am vazut modul in care ambasadele si consulatele altor tari se implica in protejarea intereselor si drepturilor cetatenilor statelor pe care le reprezinta. Ma astept ca si ambasadele Romaniei, indiferent ca sunt in Polonia sau in alta parte, sa aiba aceeasi atitudine", a mai spus Tariceanu.
Totodata, premierul i-a cerut lui Adrian Cioroianu sa fie instiintat in legatura cu masurile care se impun in urma controlului MAE, in cazul in care se constata ca au existat disfunctionalitati in activitatea ambasadei Romaniei in Polonia sau a functionarilor de la Ministerul de Externe.
"Nu vreau ca raportul sa includa doar o constatare ampla a situatiei, ci si un set de masuri care ii privesc pe cei responsabili de aceasta tragedie", a subliniat Tariceanu.
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, marti, in prezenta ambasadorului polonez la Bucuresti, Jacek Paliszeski, ca a fost trimisa o echipa de control la Ambasada Romaniei de la Varsovia, pentru a stabili circumstantele decesului lui Claudiu Crulic.
Cioroianu a mai anuntat ca o ancheta a Procuraturii poloneze, dar si a Seimului a fost lansata in acest caz. Cioroianu a dat asigurari ca autoritatile romane vor insista pentru elucidarea circumstantelor decesului lui Crulic.
La randul sau, ambasadorul Poloniei, Jacek Paliszeski, si-a exprimat regretul fata de deznodamantul tragic al cazului Crulic, transmitand condoleante familiei victimei si a precizat ca autoritatile poloneze fac investigatii serioase, prima ancheta fiind initiata de procuratura din Cracovia la 20 februarie.
Ambasadorul a spus ca alte doua anchete sunt in desfasurare la Curtea de Justitie din Cracovia privind aspecte juridice ale mortii lui Claudiu Crulic, dar si rolul autoritatilor penitenciarului in decesul romanului.
Romanul Claudiu Crulic a murit intr-un spital polonez, dupa ce a intrat in greva foamei, protestand fata de arestarea sa de catre autoritatile de la Varsovia.
Crulic a fost arestat in Polonia la 10 octombrie 2007 si a decedat pe 18 ianuarie 2008, dupa ce autoritatile poloneze l-au eliberat din inchisoare, in scopul internarii intr-un spital, conditia sa fizica fiind precara din cauza grevei foamei.
Ambasada Romaniei la Varsovia nu fost instiintata despre autoritatile poloneze de faptul ca Claudiu Crulic a refuzat hrana in inchisoare, iar comandatul inchisorii a comunicat ca acesta a mai fost incarcerat pentru infractiuni in Polonia, a precizat duminica MAE, intr-un comunicat remis MEDIAFX.
MAE spune ca Crulic, impreuna cu o romanca, Lica Tomescu, au fost acuzati de furt in noiembrie, anul trecut.
Conform actului de acuzare, inaintat de procurorul Judecatoriei Raionale din Cracovia, Crulic a fost acuzat de "furtul de la un cetatean polonez, intr-un magazin, al unui portofel care continea documente personale si un card bancar, cu care ar fi fost efectuate apoi extrageri in numerar, precum si de folosirea unor documente care certifica identitatea sau dreptul de proprietate al altei persoane si de distrugerea unor documente asupra carora nu are drept exclusiv de a dispune".
Crulic a respins acuzatiile care i-au fost aduse si, in semn de protest, a refuzat hrana. Ambasada nu a fost instiintata de acest ultim aspect de catre autoritatile polone, sustine MAE.
Dupa instiintarea privind retinerea lui Crulic si inceperea procedurii de ancheta, Ambasada Romaniei la Varsovia a intervenit la autoritatile judiciare polone, solicitand un tratament corect aplicat persoanei retinute. Diplomatii au intervenit la conducerea penitenciarului si la procurorul de caz, in limitele competentelor sale, "pentru a exprima atentia pe care Ambasada Romaniei o acorda acestui caz si interesul fata de respectarea drepturilor persoanei retinute".
"Din discutiile purtate in luna octombrie 2007, in perioada derularii anchetei, intre reprezentantul Ambasadei Romaniei la Varsovia si procurorul care a instrumentat cazul, precum si cu conducerea penitenciarului a rezultat ca pe intreaga perioada a anchetei, cetateanului roman i s-au respectat drepturile procesuale, asigurandu-i-se un tratament corect, in conformitate cu legislatia poloneza in vigoare, acesta beneficiind si de traducator autorizat si avocat din oficiu. S-a mentionat ca starea sanatatii persoanei retinute, atat fizica, cat si psihica, este buna. Procurorul a mentionat ca detinutul nu a fost in prima faza de acord cu instiintarea ambasadei despre cazul sau", mai explica MAE.
Comandantul penitenciarului a mai comunicat ca romanul Crulic s-a aflat in trei randuri in penitenciar pentru activitati infractionale in Polonia.
"Inainte de a fi retinut pentru ultima infractiune, era cercetat, in stare de libertate, pentru fapte infractionale anterioare (furt). Cetateanul roman a respins de fiecare data acuzatiile aduse", se afirma in comunicatul MAE.
La jumatatea lunii ianuarie a acestui an penitenciarul din Cracovia a instiintat Ambasada Romaniei la Varsovia, ca in data de 17 persoana retinuta a fost eliberata conform Hotararii Tribunalului Raional din Cracovia, fara a se face alte precizari.
La 21 ianuarie, prin adresa trimisa prin posta, care a ajuns la destinatar la 1 februarie, consulul onorific al Romaniei la Katowice a fost informat de catre Spitalul din Cracovia al Ministerului de Interne despre decesul lui Crulic.
La randul sau, ambasada a informat familia despre deces. "Mama acestuia, care lucreaza in Italia, s-a deplasat la Cracovia si, impreuna cu Ambasada Romaniei la Varsovia, a intocmit formalitatile necesare pentru transportul in tara al corpului neinsufletit", mai spune MAE.
"Decesul lui Crulic a fost cauzat, conform mentiunii din scrisoarea spitalului adresata consulatului onorific al Romaniei la Katowice, de . In pofida interventiilor, medicii nu au reusit salvarea bolnavului. Cauza directa a decesului a fost incapacitatea respiratorie", sustine MAE, care precizeaza ca trupul neinsufletit a fost adus in tara in 6 februarie.
Ulterior evenimentului, Ambasada Romaniei la Varsovia a cules date referitoare la acest caz, urmand ca in perioada urmatoare sa fie eliberat si certificatul de cazier judiciar de la Ministerul Internelor si Reformei Administrative din Romania.
De asemenea, ambasada a sesizat in 3 aprilie organele poloneze de justitie (Procuratura, Judecatoria si Penitenciarul din Cracovia), de la care s-au primit raspunsuri privind declansarea unei anchete pentru elucidarea cauzelor care au condus la deces.
Au fost adresate scrisori ministrului Justitiei al Republicii Polone, care este si Procuror General al Poloniei si Presedintelui Comisiei Justitie si Drepturile Omului din Seimul Republicii Polone. Din informatiile detinute rezulta intentia declansarii unei anchete parlamentare in acest caz, mai spune MAE.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii