Tinerii din Mangalia au participat la primul concurs de streetball
Tinerii din Mangalia au participat la primul concurs de streetball
14 Mar, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1077
Marime text
Sportul, la el acasa
Inceputul acestui an a debutat in forta in municipiul Mangalia. Inca din primele zile ale noului an, au fost organizate actiuni pentru toate categoriile de locuitori, incepand cu cei mai mici si terminand cu doamnele din localitate. In primul rand, municipalitatea pune accent pe dezvoltarea fizica si intelectuala a tinerilor, motiv pentru care sunt sprijinite si incurajate actiunile sportive si intelectuale. La sfarsitul lunii februarie, numerosi elevi din municipiul Mangalia si din localitatile invecinate au participat la un concurs de sah intitulat "Cupa 1 Martie". Concursul de sah s-a bucurat de un adevarat succes, motiv pentru care, organizatorii au promis ca vor mai pregati si alte genuri de competitii. Asteptarile nu au fost inselate, pentru ca, la sfarsitul saptamanii trecute, tinerii din Mangalia, dar si din localitatile invecinate au fost invitati sa participe la un concurs de streetball. Competitia s-a desfasurat in cadrul Calendarului Competitional Local 2005 si a fost gazduita de Scoala Generala nr.1 din localitate. Organizatorii competitiei au fost Primaria Municipiului Mangalia, Clubul Sportiv "Noua Generatie" si nu in ultimul rand, conducerea scolii. Au fost organizate zece echipe si s-a jucat in forma trei plus unu. Premiul intai a fost castigat de o echipa din Constanta, in timp ce locurile doi si trei au revenit unor echipe din Mangalia. Organizatorii au pregatit pentru toti participantii diplome, iar castigatorii au primit din partea Primariei Mangalia, agende si calendare. Ciprian Broasca, organizator din partea Clubului Sportiv "Noua Generatie" a precizat ca este prima competitie de acest gen din Mangalia si, de fapt, scopul actiunii a fost acela de a selecta tinerii pentru organizarea unei echipe care sa concureze in Divizia B. "Clubul nostru incearca sa incurajeze copiii sa se indrepte spre sport, iar tinerii din Mangalia sunt foarte receptivi. Suntem fericiti ca beneficiem de un sprijin sustinut din partea Primariei Mangalia care ne ajuta si ne sponsorizeaza de cate ori avem nevoie, iar noi incercam sa nu dezamagim", a precizat Ciprian Broasca.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii