Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:02 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bivolaru se ascunde la Costinesti

ro

27 Aug, 2004 00:00 1900 Marime text

Yoghinii si localnicii sunt convinsi ca guru va participa la marea spirala

Tensiunea in randul celor care practica yoga si care se afla acum la Costinesti este in mare crestere * Yoghinii din Misa vor participa in aceasta noapte la cea mai mare manifestare celesta a anului * Secretul prezentei lui Grig in Costinesti a rasuflat, unii locuitori afirmand cu convingere ca acesta se afla ascuns in statiune * Bivolaru, cel dat in urmarire generala s-ar ascunde sub o alta identitate, tuns zero si travestit * Ciudat este pentru toata lumea de ce autoritatile cand au prezentat posibilele infatisari ale lui Guru, nu au indicat si imaginea lui Bivolaru tuns chel * Multa lume vede in aceasta posibilitate o eventuala complicitate a autoritatilor in scandalul Misa * Martorii care afirma ca l-ar fi vazut pe Bivolaru spun ca acesta era chel si purta lentile de contact * Pentru a devia atentia de la chestiuni mai evidente, politistii din Costinesti au identificat un asa zis traficant de substante ilegale care de fapt s-a dovedit a fi un yoghin ce vindea sucuri de soia, naut si alte asemenea "gretosenii" consumate de practicantii yoga * Garda de fier a lui Guru a fost din nou vazuta in actiune in prezenta unor oficiali din Costinesti, cu aceeasi masina cu care reporterii nostri fusesera urmariti si intimidati in primavara acestui an *

Intr-una din ultimele zile ale lui august, Costinestiul a cam ramas fara turisti. E poate de vina vremea, dar in mod sigur scandalul in care a fost implicata Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut a facut ca numarul yoghinilor prezenti in deja traditionala Tabara Internationala sa fie mult mai mic decat in anii precedenti. Dupa cum se stie, anul acesta lucrarile taberei au inceput cu doua saptamani mai tarziu, adica pe 15 august, din cauza lipsei autorizatiei de functionare a uriasului cort in care se desfasoara o mare parte din activitati. Chiar si pe pagina web oficiala a MISA, programul taberei e prezentat foarte ambiguu, spre deosebire de anii trecuti, intr-un limbaj incifrat si fara a preciza toate activitatile. E vorba de o masura de prudenta pentru ca neinitiatii sa nu aiba acces la toate informatiile, yoghinii comunicand intre ei numai prin intermediul instructorilor.Intr-un raid prin statiune, cu o zi inainte de marea spirala energetica anuala, la orele amiezii, i-am gasit pe organizatorii taberei in pregatiri febrile, in ciuda discretiei cu care s-au desfasurat manifestarile anul acesta. Ca si anii trecuti, am gasit pe fatada cortului un banner care anunta ca acolo se desfasoara lucrarile Taberei Internationale de Yoga. In schimb, intrarea nu mai e in partea din fata, spre strada, ci, pentru mai multa discretie, s-a mutat in spate, spre un maidan. Cortul este o adevarata reduta, construit din scanduri de lemn, dublate cu celofan pentru ca nimeni sa nu poata privi in interior, si acoperit cu o prelata de plastic de culoare galbena. Imediat dupa poarta din lemn, yoghinii au construit o ghereta din care se patrunde in incinta "teatrului" dotat cu scena si banci de lemn. In ghereta se organizeaza si filtrul de control, in interior neavand acces decat persoanele cu legitimatie de participare. Nu mica ne-a fost mirarea cand am observat in fata cortului un autoturism marca Volkswagen, cu numere provizorii, de Bucuresti. Am realizat imediat ca e vorba de acelasi autoturism care ne-a urmarit, primavara trecuta, la cateva zile dupa descinderile autoritatilor in mai multe ashramuri din Bucuresti, in perioada in care yoghinii au carat din Costinesti, noaptea, cu doua microbuze, materialele compromitatoare ce existau in locatiile lor din statiune. Atunci am dat un tur pe la imobilele pe care MISA le detine chiar in centrul Costinestiului, "Comandamentul" cu cantina yoghinilor, hotelul si vila cu gard inalt, unde locuia insusi Bivolaru in timpul taberei de la Costinesti. Masina cu pricina facea de paza in zona si s-a luat dupa noi imediat cum am intrat in perimetrul format din cladirile yoghinilor. In acea vreme, masina avea numarul de inmatriculare 2 TL 161. Soferul, un tanar atletic, cu ochelari de soare, si cu chip de o duritate iesita din comun, a intors masina dupa noi, pana cand am oprit chiar in fata comandamentului. A oprit si el langa noi, a deschis usa si ne-a intrebat ce cautam acolo, ba chiar ne-a spus sa plecam, desi ne aflam pe domeniul public. L-am ascultat doar pentru ca, dupa primul nostru refuz, a pus mana pe telefonul mobil, probabil pentru a-si chema ajutoare. La Politia Costinesti, seful departamentului judiciar nu a fost deloc mirat de tot ceea ce ni se intamplase. El stia de existenta masinii, inca de la inceputul toamnei 2003 dar nu a luat nici o masura impotriva proprietarului, desi avea numere expirate. Ulterior am aflat prin mijloace specifice ca masina cu numarul 2 TL 161 a fost radiata pentru Bucuresti pe data de 4 12.2003 si apartinuse lui Vinerman Adalbert din Babadag, judetul Tulcea. Iata ca organizatorii taberei de la Costinesti continua sa o foloseasca dupa ce i-au schimbat din nou numerele, cu unele provizorii, nu se stie daca sunt false sau nu, dar pentru politisti se pare ca nu ar conta prea mult acest aspect, schimbarea de fatada facandu-se probabil doar in urma articolului nostru.

Guru in Costinesti?

Ca si anii trecuti, majoritatea yoghinilor este cazata la vilele si pensiunile din jur. Acestia sunt la fel de zgarciti cand negociaza preturile de cazare sau cand fac abonamentele cu laptarii din satele din imprejurimile Costinestiului. Anul acesta in statiune au venit si cateva sute de straini membri MISA, acestia sosind de prin Anglia, Italia, Elvetia, Republica Modova, Norvegia, Olanda, Belgia, Irlanda etc. Am aflat de la cei care ii cazeaza ca au devenit mult mai discreti, in urma scandalului aparut in presa. Ei pleaca dimineata la plaja si se intorc dupa amiaza. Spre seara pleaca la spirala - se feresc insa sa vorbeasca despre asta - si continua apoi cu spectacole care au loc in cortul galben. In spatiile de cazare sunt foarte disciplinati si incearca sa nu atraga deloc atentia. Isi gatesc meniuri vegetariene, cu multe legume de sezon, lactate, cu linte, orez si pepeni. Evita sa stea de vorba cu strainii, nu isi mai lasa pretutindeni brosurile de propaganda si nu mai incearca, precum anii trecuti, sa faca prozeliti. Intr-una dintre curtile aflate in proprietatea adeptilor MISA-cea a unui anume Viorel din Constanta, anul trecut a functionat un soi de "studio foto", in care participantii la tabara isi faceau fotografiile pentru legitimatiile de participare. In aceeasi curte, la adapostul unor copertine, "actorii" si "balerinele" exersau, in vazul tuturor, pentru spectacolele erotice ce aveau loc in "teatru". Toate aceste lucruri au disparut, am gasit acolo numai corturi turistice. Tot de la proprietarii de pensiuni din zona am aflat ca zilele trecute a avut loc, in uriasul cort, binecunoscutul spectacol "Miss Shakti", un concurs de frumusete pigmentat cu erotisme care se organizeaza in fiecare an la Costinesti, la care participantele au de la 14 la 60 de ani. In cultura indiana, Shakti reprezinta aspectul feminin al lui Dumnezeu. In urma unei preselectii, din multimea concurentelor, raman, pentru prima faza, 133 de femei (considerat numar sacru). In costum de baie sau nud, acestea trec prin fata unei comisii compusa din aproape 100 de instructori. In faza a doua raman 49 de concurente, iar pentru a treia - 22, pentru faza finala ramanand doar 13 concurente. La concursul Miss Shakti din 2003 premiile - care au constat in cursuri, carti, bani, tabere - au avut urmatoarele valori: locul I: 23.750.000 de lei; locul II: 13.000.000 de lei; locul III: 7.750.000 de lei. Atat yoghinii cat si localnici vorbesc despre prezenta lui Bivolaru in Costinesti. Se spune ca el a sosit in urma cu doua zile, special pentru marea spirala din aceasta seara. Se mai zvoneste ca guru si-ar fi schimbat total infatisarea si chiar si-ar fi ras parul, si ca s-ar afla in mijlocul unui grup izolat de yoghini care si-au intins corturile intr-o zona pustie, de la nord de epava. Este curios cum pana in momentul de fata, autoritatile romane, cele care tocmai l-au dat in urmarire generala pe acest guru, au dat publicitatii numai portrete robot ale lui Grig, cu diferite tunsori si barbi, cu ochelari sau fara, dar nicaieri, nu era prezentat un guru chel si cu lentile de contact. Tocmai aceasta este se pare noul "Look" al lui Grig Bivolaru. Aceasta omisiune flagranta a autoritatilor ne duce cu gandul la o actiune intentionata de acoperire a urmelor celui care oficial este urmarit general, si ca de fapt autoritatile ar sti in permanenta unde se afla. Pe fondul precipitarii evenimentelor, politistii din localitate au mimat implicarea in acest fenomen confiscand cateva sticlute cu un continut pe care l-au numit "suspect"si pe care un yoghin le vindea in apropierea cortului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii