Furt de motorina la Mangalia
Furt de motorina la Mangalia
22 Aug, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1077
Marime text
Lucratorii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, sectia Transporturi, cerceteaza, in stare de libertate, mai multe persoane acuzate de savarsirea unor fapte penale. Astfel, Daniel Turnea, de 35 de ani, din Albesti si Nicolae Petre, de 50 de ani, din Mangalia au sustras, pe 20 august, 150 de litri de motorina de pe remorcherul Fantanita, ambarcatiune pe care era isi facea serviciul unul dintre infractori. Un rol determinant la comiterea faptei l-a avut Nicolae Petre, conducatorul unei salupe din cadrul capitaniei Portului Mangalia, cu ajutorul careia a fost transportat combustibilul sustras. Cei doi au fost identificati la scurt timp dupa comiterea faptei penale, iar prejudiciul creat prin infractiune a fost recuperat in totalitate. Tot in stare de libertate este cercetata si Ana Maria Bucur, de 27 de ani, administrator al SC Stefana 2002 SRL Cobadin, acuzata de savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala. Acesteia i se imputa faptul ca in luna octombrie 2002 a efectuat trei transporturi de floarea soarelui, de la Casimcea la Constanta, fara a le factura si consemna in evidentele contabile ale societatii. Singura persoana cercetata in stare de retinere, de catre politistii de la Transporturi, este Constantin Cobzariu, de 21 de ani, din Mircea Voda. Acesta s-a urcat intr-un tren de marfa, miercuri, cu intentia de a sustrage o piesa metalica de 40 kg. El a cazut peste un macaz amplasat in halta CF Mircea Voda, punand, astfel, in pericol siguranta traficului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii