Barja georgiana cu produse petroliere nu este o amenintare pentru delta
Barja georgiana cu produse petroliere nu este o amenintare pentru deltaInterese economice dus la o noua controversa la gurile Dunarii
In ultimele zile, in presa au aparut o serie de speculatii cu privire la un pericol iminent de poluare in Delta Dunarii * Sursa poluarii, in opinia jurnalistilor, ar putea fi o barja abandonata de o companie din Batumi, care este plina ochi cu combustibil * Pentru a afla cat de real este pericolul, reporterii cotidianului "ZIUA de Constanta" au cerut parerea factorilor de decizie din Tulcea * Autoritatile statului infirma potentialul pericol semnalat in presa * Nava se afla in ape ucrainene si nu intra in jurisdictia autoritatilor romane
Cu mare tam-tam, un cotidian central anunta luni despre pericolele iminente pe care le poate produce "benzinaria plutitoare de 1000 t din mijlocul deltei", ce "risca sa transforme zona intr-un lac de motorina". A doua zi, acelasi cotidian scria despre "benzinaria plutitoare cu capacitate de 2000 t (sic!), proptita in apele internationale ale Dunarii". Contrariati de cele aflate, am purces la propriile investigatii, contactandu-i pe cei abilitati in rezolvarea spinoasei probleme. Iata ce am aflat de la cativa dintre cei cu responsabilitati in domeniu:Dan Iulian Ichim - seful Autoritatii Teritoriale Navale Tulcea: "Barja stationeaza in apele teritoriale ucrainene si de aceea problematica excede competentelor teritoriale ale A.N.T. Tulcea. De altfel, comandantii navelor romanesti si pilotii romani de la bordul navelor maritime care tranziteaza zona nu au semnalat aspecte legate de faptul ca siguranta navigatiei ar putea fi periclitata".Cadar Bectas - directorul Agentiei de Protectia Mediului Tulcea: "Nava respectiva se afla in apele ucrainene, iar noi nu avem competenta de a verifica o nava aflata pe teritoriul altei tari. In momentul in care apar poluari, atunci datele problemei se schimba, avand in vedere ca exista conventii intre Romania si Ucraina. In situatia de fapt, poluarea nu exista! Nava respectiva nu polueaza!".Comisar sef Cristian Rogojeanu - seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Tulcea: Activitatea se desfasoara exclusiv pe teritoriul statului vecin, iar pe noi nu ne afecteaza cu nimic. Este strict treaba statului vecin. Eu nu sunt specialist sa ma pot pronunta daca nava reprezinta sau nu un pericol".Virgil Munteanu - guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii: "Sunt mai multe de spus: nava de bunkeraj se afla in apele ucrainene, nefiind in mijlocul deltei, ci la mila marina 61; de asemenea, pot spune cu certitudine ca ambarcatiunea nu este legata la mal cu o parama, ci este la ancora. Aceasta nava pana acum nu a poluat deloc. Orice fel de nava aflata pe Dunare sau in rezervatie prezinta un potential pericol de poluare. Fiind in apele ucrainene, sub pavilion Georgia, inregistrata la Batumi (Georgia), aceasta nava nu poate fi autorizata, controlata sau sanctionata de noi. Deocamdata, nu am avut probleme legate de poluare. Trebuie sa tinem cont ca e un tanc specializat pentru astfel de operatiuni, nu o barja in care s-a pus benzina in niste compartimente".Ion Vargau - prefectul judetului Tulcea: "Nu am ce sa spun atata timp cat nava se afla pe teritoriul Ucrainei, este una specializata si nu a generat probleme. Supraveghem zona in partea noastra si, daca vor aparea probleme, vom sesiza partea ucraineana".Dupa cum se observa clar din cele declarate de oficialii tulceni, specialisti in astfel de probleme, rezulta urmatoarele: ucrainenii nu si-au pus "benzinaria" in mijlocul fluviului, ci in propriile ape teritoriale, aproape de malul lor. Nava nu este abandonata, ci in functiune si este inregistrata la Batumi, iar irizatiile de motorina care au inceput sa apara sunt... inexistente. Intr-adevar, nu este legata de mal, ci ancorata bine cu lanturi groase din fier si are arborat pavilion georgian, cu toate ca legislatia nu cere arborarea pavilionului pentru astfel de nave. In aceeasi ordine de idei, mijlocul deltei nu este la Isaccea, ci mult mai in amonte, si nu reprezinta un pericol pentru navigatie. Deocamdata, nimic nu pare a fi in neregula, sau cel putin asa sustin specialistii in domeniu. Cu toate acestea, cineva (poate!?) stie bine ce si de ce se intampla anumite chestiuni... O fi din amonte... sau din aval? Se pare ca o parte dintre companiile de bunkeraj sunt afectate de activitatea acestei "benzinarii" plutitoare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp