Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:03 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

600 de functionari publici din judet sunt in greva generala

ro

30 Oct, 2004 00:00 1436 Marime text

Functionarii din Harsova, Navodari, Medgidia, Cernavoda, Mihail Kogalniceanu, Ovidiu, Sacele, Corbu, Anghel Saligny, Mircea Voda, Ciocarlia sau Cobadin vor asigura doar serviciile de inregistrare a nasterilor, deceselor si casatoriilor precum si activitatile de la cantinele de ajutor social * Vicepresedintele Sindicatului Functionarilor Publici din Primaria Navodari, Constantin Dinicu, a declarat ca greva generala se va derula pe termen nelimitat, in cazul in care revendicarile nu vor fi solutionate * Functionarii publici din primariile din judet sunt dezamagiti de faptul ca, desi au venituri modeste, Ministerul Finantelor vrea sa suspende acordarea primelor de vacanta pentru functionarii administratiei publice locale * In ceea ce-i priveste pe angajatii contractuali ai primariei, si ei critica faptul ca nu sunt cuprinsi in prevederile ordonantei privind majorarea salariilor in administratia publica si le-au fost taiate din salariu sumele aferente celor doua ore de protest

Angajatii din administratia publica din judetul Constanta, afiliati la Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Publica si Locala (FNSAPL) au participat la greva generala, activitatea fiind ieri afectata de acest protest. Nemultumirile angajatilor din administratia publica sunt legate, in principal, de nivelul scazut al salariilor. Functionarii publici din primariile din judet sunt dezamagiti de faptul ca, in comparatie cu salariile functionarilor din alte institutii bugetare (cum ar fi prefecturile, consiliile judetene, institutiile descentralizate ale statului), veniturile lor sunt cu circa doua milioane de lei mai mici. In ceea ce-i priveste pe angajatii contractuali ai primariei, si ei critica faptul ca nu sunt cuprinsi in prevederile ordonantei privind majorarea salariilor in administratia publica, cu toate ca au sustinut greva de avertisment a functionarilor publici si le-au fost taiate din salariu sumele aferente celor doua ore de protest.In judetul Constanta, activitatea a cel putin 12 primarii este paralizata, dupa ce functionarii publici din Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Publica Locala au declansat greva generala. Vicepresedintele Sindicatului Functionarilor Publici din Primaria Navodari, Constantin Dinicu, a declarat ca greva generala se va derula pe termen nelimitat, in cazul in care revendicarile nu vor fi solutionate. Contantin Dinicu a precizat ca peste 600 de functionari publici din primariile Harsova, Navodari, Medgidia, Cernavoda, Mihail Kogalniceanu, Ovidiu, Sacele, Corbu, Anghel Saligny, Mircea Voda, Ciocarlia sau Cobadin vor asigura doar serviciile de inregistrare a nasterilor, deceselor si casatoriilor precum si activitatile de la cantinele de ajutor social. Protestatarii reclama nerezolvarea cresterii salariale pe anul 2004 pentru personalul care nu are statut de functionar public si elaborarea actului normativ privind salarizarea pe anul 2005. In plus, grevistii sunt nemultumiti de decizia reprezentantilor Ministerului Finantelor, care vor sa suspende acordarea primelor de vacanta pentru functionarii administratiei publice locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii