Alegerile la PD-L, discutate lunea viitoare
Alegerile la PD-L, discutate lunea viitoareMembrii Biroul Permanent Naţional al PD-L a convocat Colegiul Director pentru 22 martie la Palatul Parlamentului, şedinţă în care se va stabili şi data Convenţiei Naţionale. Cât priveşte noile modificări care vor fi aduse statutului PD-L, vicepreşedintele PD-L Gheorghe Fluture a precizat că acestea ţin seama de noile realităţi politice. De asemenea, se pare că s-a avut în vedere introducerea în noul text şi a chestiunilor care fac referire la colegiileparlamentare în forma de organizare a partidului.
Privind data de organizare a alegerilor la nivelul organizaţiilor judeţene, după ce liderul organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa, Mircea Banias, nu a putut fi contactat, purtătorul de cuvânt al PD-L, Mihai Petre, ne-a declarat că subiectul va fi abordat de asemenea la şedinţa de săptămâna viitoare. Odată ce va fi stabilită data Convenţiei Naţionale, urmează a se stabili şi calendarul alegerilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp