Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:32 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alt divorţ cu partaj în familia Hânsă

ro

04 Apr, 2011 03:05 2643 Marime text
Fiica fostului primar al oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, este în partaj cu fostul soţ.

Acţiunea din dosarul nr. 7556/212/2010, având ca obiect „partaj bunuri comune", a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa chiar pe 1 aprilie anul acesta. În dosar, Ana Eleonora Hânsă, fostă Ciulei, are calitatea de intimat, iar fostul soţ - Cătălin Dumitru Ciulei, de recurent, ceea ce înseamnă că fostul partener de viaţă al fetei fostului primar nu a fost mulţumit de bunurile care i-au revenit.

De precizat că Ana Eleonora a divorţat de Cătălin Dumitru Ciulei în 2009, actele fiind înaintate chiar de ea, pe 07.05.2009. Instanţa s-a pronunţat în dosarul nr. 12078/212/2009 având ca obiect „divorţ cu minori" cinci luni mai târziu, desfăcând căsătoria.

De precizat că şi tatăl său, fostul primar al Cernavodei, Gheorghe Hânsă, a divorţat de soţie la scurt timp după ce a pierdut mandatul de primar. Cererea de divorţ a fost depusă de soţia lui Hânsă, Viorica, pe 12.12.2008, la Judecătoria Medgidia. Şi soţii Hânsă au ajuns la partaj, iar în decursul procesului s-au certat pe o livadă în suprafaţă de 5.000 mp.

Cum şi-au împărţit averea soţii Hânsă

În urma soluţionării litigiului, averea s-a împărţit astfel: Hânsă s-a ales cu apartamentul din Cernavodă, de pe strada Unirii, evaluat la 30.000 euro, cu toate dotările existente, cu autoturismul marca Skoda Superb evaluat la 20.000 euro, cu un teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp, evaluat la 4.000 de euro, situat în extravilanul oraşului Cernavodă şi cu încă un teren arabil în suprafaţă de 4.745 mp, estimat la 5.000 de euro. Fosta nevastă a rămas cu apartamentul din Bucureşti, strada Plutonier Radu Gheorghe, cu toate dotările existente, evaluat la 50.000 de euro, un autoturism marca Peugeot în valoare de 5.000 de euro şi teren arabil în suprafaţă de un hectar, situat în extravilanul oraşului Cernavodă, evaluat la 4.000 de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii