Amendamentele PNL, conform propunerilor alesilor liberali
Amendamentele PNL, conform propunerilor alesilor liberaliPentru a fi în concordanţă cu cerinţele oamenilor din colegiile pe care le reprezintă, parlamentarii PNL vor formula amendamentele după consultarea liberalilor ce deţin diverse funcţii în administraţia publică locală.
În şedinţa de ieri a Biroului Permanent Naţional al PNL s-a decis ca amendamentele ce vor fi depuse de parlamentarii liberali să fie în concordanţă cu programul de guvernare pe care-l gândiseră ei pe considerentul că acestea vor oferi soluţii pentru ieşirea din criză. Conducerea partidului a convenit ca liderii judeţeni ai partidului să centralizeze propunerile oamenilor din teritoriu pe baza cărora parlamentarii PNL să formuleze amendamentele. Ulterior, acestea vor fi transmise la Centru unde vor fi selectate în funcţie de programul şi priorităţile liberale.
Potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, consultarea primarilor, a viceprimarilor şi consilierilor locali liberali a început mai demult, tocmai pentru a afla care sunt priorităţile comunităţilor lor. „La nivelul judeţului, mâine (n.r. astăzi) se va finaliza centralizarea amendamentelor, iar după-amiază vor fi depuse. Acestea vor fi formulate de comun acord cu primarii noştri", a specificat liderul PNL Constanţa. Conştient că nu sunt fonduri suficiente, Dragomir a subliniat că, prin aceste amendamente, va încerca să obţină „diverse sume de bani pentru fiecare unitate administrativ-teritorială condusă de un primar liberal". „Voi fi realist. Nu are sens să ne amăgim. Nu vor fi sume foarte, foarte mari. Oricum, eu pot afirma că am un avantaj fiind membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Voi putea susţine amendamentele atât în timpul discuţiilor ce vor avea loc pe marginea bugetului în prezenţa ministrului de resort, cât şi în şedinţa finală a comisiei, când se hotărăşte avizul pe raport", a concluzionat preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir.
Reamintim că, până pe 7 ianuarie, deputaţii şi senatorii vor putea depune amendamente la proiectul bugetului de stat pentru anul 2010. Între 7 şi 10 ianuarie bugetul va fi dezbătut în comisiile de buget-finanţe, iar în perioada 11 - 14 ianuarie este programat plenul reunit al Parlamentului pentru adoptarea acestui proiect de lege.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp