Apele din Bulgaria inunda comuna Cerchezu
Apele din Bulgaria inunda comuna Cerchezu
Ce
minuni mai face mama-natură
Primarul comunei
Cerchezu vrea să încheie un parteneriat cu vecinii bulgari pentru protejarea de
inundaţii a satelor aflate pe teritoriul administrativ al comunei.
Prezent la întâlnirea primarilor constănţeni cu reprezentanţii Ministerului
Mediului, desfăşurată joia trecută, în aula Bibliotecii Judeţene Constanţa,
primarul social-democrat Ion Constantinescu a prezentat problema cu care se
confruntă periodic comuna pe care o reprezintă. Edilul din Cerchezu a afirmat
că satele comunei sunt supuse riscului de a fi inundate o dată la doi sau la
trei ani. Este vorba, mai exact, despre Valea Cerchezu, care, după cum ne-a
declarat primarul Constantinescu, colectează apă de la vecinii bulgari şi se
revarsă apoi asupra satelor româneşti. Cele mai afectate de viitura care se
formează în urma căderilor masive de precipitaţii sunt satele Cerchezu,
Căscioarele şi Viroaga. „Este o vale cu versante care colectează apele şi
viitura vine până la noi, trece prin toate satele şi atinge uneori peste cinci
- şase metri", ne-a declarat primarul Ion Constantinescu. Potrivit edilului,
cele mai mari inundaţii care s-au abătut asupra comunei au fost cele din 1987,
când apele au atins circa opt metri înălţime. „Această viitură mătură tot în
calea ei şi mai aduce şi gunoaie", a adăugat primarul Constantinescu.
„Apă până la tavan", în 2006
Comuna a fost inundată ultima oară în luna mai 2006, când au fost grav
afectate opt gospodării: trei din Cerchezu, una din satul Căscioarele şi patru
din Viroaga. „Apa era până la tavan", a povestit primarul. De asemenea, au fost
inundate atunci şi 40 de hectare de teren arabil. Edilul comunei Cerchezu a
precizat că a luat legătura atât cu autorităţile judeţene de la noi, cât şi cu
cele din Bulgaria, pentru a găsi o soluţie. „Săptămâna aceasta voi lua legătura
şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean. Eu sper să închei şi un parteneriat
transfrontalier cu vecinii bulgari, pentru amenajarea firului de vale", a
încheiat primarul Ion Constantinescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp