ArcelorMittal vrea om in CA-ul Comvex
ArcelorMittal vrea om in CA-ul Comvex
În urmă cu câteva zile, mai mulţi acţionari ai Comvex Constanţa, care deţin mai mult de 5% din capital, au cerut revocarea membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al operatorului portuar şi numirea în noul CA a unui reprezentant al firmei Expert Placement, subsidiară a ArcelorMittal Holdings. La întâlnirea de la sfârşitul acestei luni, acţionarii operatorului portuar vor analiza şi rezultatele financiare ale Comvex de anul trecut, precum si bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2009.
După cum informează Ziarul Financiar, subsidiara ArcelorMittal a intrat în acţionariatul Comvex în luna iulie a anului trecut, când a cumpărat titluri reprezentând 36% din capitalul social al operatorului portuar. Ulterior a demarat o ofertă publică de preluare pentru restul de acţiuni, care a fost însă blocată în urma unor litigii cu conducerea companiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp