Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:28 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului, in stand-by pentru improprietarire

ro

13 Nov, 2009 02:07 822 Marime text
La cererea membrilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar din cadrul Instituţiei Prefectului judeţul Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului a adus o serie de documente prin care să dovedească faptul că are tot dreptul să devină proprietară a circa 300 de hectare de teren, mare parte din el fiind păduri. Numai că acest caz a fost amânat pentru săptămâna viitoare din motive tehnice, după cum a menţionat prefectul Claudiu Palaz. Pentru a-i fi reconstituit dreptul de proprietate, mai sunt nişte aspecte de clarificat privind suprafeţele pe care Arhiepiscopia Tomisului ar urma să le administreze la nivelul judeţului Constanţa. „Pentru şedinţa viitoare am decis să lămurim aceste lucruri şi să supunem spre aprobare solicitările Arhiepiscopiei. Ca principiu, în afară de cei de la Silvic, care se pare că nu agreează această retrocedare, cred că ceilalţi membri ai comisiei sunt de acord cu restituirea proprietăţilor", a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

„Cei de la Silvic" sunt, de fapt, reprezentantul Direcţiei Silvice Constanţa, care în şedinţa de ieri a declarat că Arhiepiscopia Tomisului ar figura doar cu 200 de hectare de pădure, nu cu 300 de hectare. Mult mai tranşant a fost reprezentantul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti, consilierul Ionel Pârlea. Acesta a fost extrem de ferm pe poziţie şi a declarat că mandatul dat de conducerea instituţiei pe care o reprezintă este de a vota împotriva atribuirii acestei suprafeţe de teren Arhiepiscopiei Tomisului. „Cererea Arhiepiscopiei Tomisului nu se regăseşte în Legea nr. 261/2008 care aprobă retrocedarea pădurilor primite în înzestrare sau folosinţă conform Legii nr.61/1937, modificată prin Decretul nr.47/ 1938", a fost explicaţia dată de consilierul ITRSV Bucureşti, Ionel Pârlea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii