Asfaltare de strazi de sapte milioane euro, la Medgidia
Asfaltare de strazi de sapte milioane euro, la MedgidiaPrimăria a obţinut finanţare europeană pentru asfaltarea a 21 de străzi din municipiu, în lungime totală de aproape 20 de km
Administraţia locală din Medgidia pregăteşte proiectele ce vor fi supuse la vot în cadrul şedinţei Consiliului Local din 30 septembrie.
Primarul Marian Iordache ne-a declarat că în cadrul şedinţei se va dezbate şi modul de utilizare a creditului contractat de municipalitate în urmă cu doi ani. Este vorba mai exact despre banii rămaşi din creditul respectiv, adică de aproximativ 20 miliarde de lei vechi, pe care administraţia locală îi va utiliza pentru asigurarea co-finanţării unor proiecte europene, importante pentru comunitate. Acest credit, din care au mai rămas doar cele 20 de miliarde, a fost contractat iniţial pentru centralele termice şi pentru asfaltare. Cu aceşti bani rămaşi, Primăria Medgidia va finanţa un proiect de mediu şi un proiect social. Proiectul finanţat din fonduri de mediu se referă la reabilitarea staţiilor de pompare în zona centrală şi în cartierul de nord al oraşului. Valoarea totală a proiectului este de 800.000 euro.
Un alt proiect pentru care autoritatea locală a asigurat co-finanţare din aceşti bani este cel privind construcţia a zece locuinţe sociale pentru rromi şi a reţelelor de curent electric, alimentare cu apă şi canalizare aferente. Conform proiectului, administraţia locală a asigurat o contribuţie de 2% din valoarea totală de 400.000 euro.
S-a primit avansul pentru lucrări
Un proiect prioritar pentru administraţia locală din Medgidia este cel privind reabilitarea tramei stradale în municipiu. „Am semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est un proiect în valoare totală de şapte milioane de euro, pentru tramă stradală", ne-a declarat primarul Marian Iordache. Potrivit edilului, este vorba mai precis despre asfaltarea a 21 de străzi din Medgidia, în lungime totală de 19,6 km. Primăria a primit deja avansul pentru demararea lucrărilor. „Prima stradă cu care vom începe este str. Vasile Lupu. Am demarat deja acţiunea de plombare în regie proprie a unor străzi, însă nu vom face mai mult de atât, pentru că vom veni cu acest proiect de refacere a tramei stradale", a precizat primarul Iordache.
În ceea ce priveşte Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), edilul a precizat că acum se află în faza de avizare a proiectelor. Valoarea acestui proiect se cifrează la 5,5 milioane euro.
Licitaţie pentru strada Transfrontalieră
De asemenea, Primăria Medgidia se află în faza de finalizare a procedurii de achiziţie pentru realizarea străzii Transfrontaliere, care leagă vestul de estul localităţii şi face legătura cu DJ 381, şi de acolo cu DN 3A, care duce spre Bulgaria, de aici şi denumirea străzii. La licitaţie s-au prezentat şapte societăţi comerciale, în perioada următoare urmând ca membrii comisiei de evaluare să se pronunţe asupra firmei câştigătoare.
Din cauza crizei, dar şi a gradului mare de îndatorare a municipiului, Primăria Medgidia întâmpină dificultăţi în a-şi respecta angajamentele sociale. Autoritatea locală a anunţat deja că nu sunt bani pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. „Avem 220 de cazuri în această situaţie. Probabil că sunt primării care se mai descurcă, însă noi, cu datoriile pe care le avem - plătim şapte miliarde de lei vechi rate lunare - nu ne prea descurcăm", a subliniat primarul Marian Iordache.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Elena 29 Sep, 2009 09:50 Stimati cetateni ai Medgidiei!!Indiferent de circumstante trebuie sa pui umarul ,sa ajuti si dupa aceea sa critici....
- surmelis argentina pusa 19 Sep, 2009 17:51 PROIECTELE COINCID,d-le "nelu". Cand o sa aiba parte si orasul HARSOVA de Constanta de un proiect de asfaltare a strazilor ce sunt stricate pentru realizarea proiectului referitor la reteaua de canalizare si de apa curenta, deoarece orasul incepe sa semene cu un SAT plin de praf si de noroi. Poate ca d-l TUDOR NADRAG ,primarul orasului HARSOVA de Constanta se gandeste sa se imprumute de la d-l IONEL CHIRITA ,consilierul local si fost primar liberal ,care a pagubit orasul cu 300 de miliarde de lei vechi in 2008. ESTE O IDEE!
- medgidian 19 Sep, 2009 17:34 Este bine sa ai bani europeni ca sa faci proiecte frumoase si necesare Medgidiei d-le Iordache?Este bine sa te lauzi cu creierul d-lui Moinescu ?Daca da, sa nu te mai auzim ca te smiorcai si tipi ca n-ai bani,pentru ca asa cum ti-a spus de atatea ori d-l Moinescu,ti-a lasat bani in primarie dar nu stii sa-i accesezi.Deci,nu lasa banii europeni sa se piarda si continua munca lui Moinescu si in acelasi timp recunoaste public ca n-ai sa fii nici de acum in 1000 de ani la capacitatea,stilul,diplomatia si politicianismul PD-Listului Moinescu.
- nelu 19 Sep, 2009 09:54 si aici te lauzi cu proiectele lui moinescu? vorbeste despre un proiect gandit de tine! nu poti ptr ca nu ai.