Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia Sportivă Mangalia, la prima reuniune Cum şi-a propus primarul Cristian Radu să promoveze sportul

ro

24 Nov, 2012 02:58 1617 Marime text
mangalia.jpgAsociaţia Sportivă Municipală Mangalia a avut vineri, 23 noiembrie, prima reuniune. La eveniment au participat primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, dar şi reprezentanţi ai Consiliului Local.

Asociaţia Sportivă Municipală este o structură nou înfiinţată în vederea promovării tuturor disciplinelor sportive de la nivel local. În cadrul asociaţiei, condusă de fostul sportiv de performanţă Luci Luca, membru în Biroul Naţional Federal de Lupte, vor activa atât sportivi care doresc să facă performanţă, cât şi sportivi amatori din rândul tinerilor de toate vârstele.

„Sunt mulţumit că am putut să demarăm acest proiect într-un timp foarte scurt, deoarece Mangalia are o tradiţie în sport, iar prin afilierea la asociaţie a cluburilor sportive locale, dar şi din zonele limitrofe vom putea ajuta la promovarea performanţei în sport şi la încurajarea copiilor şi tinerilor să se dedice activităţilor cu caracter sportiv", a precizat primarul Cristian Radu.

Potrivit primarului, la întâlnire s-a stabilit forma organizatorică a asociaţiei sportive şi s-a discutat despre dezvoltarea acestui segment prin amenajarea sălilor şi terenurilor de sport din incinta unităţilor de învăţământ şi a unei baze sportive moderne. De asemenea, în discuţiile cu reprezentanţii cluburilor sportive afiliate s-au identificat o serie de probleme în ceea ce priveşte finanţarea activităţilor sportive. În acest sens, Consiliul Local Mangalia va implica toate resursele necesare unei bune desfăşurări a activităţii asociaţiei. Evenimentele sportive se vor desfăşura într-un mod organizat, în baza unui calendar stabilit de această structură pentru anul 2013.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii