Astazi se definitiveaza proiectul de buget pentru 2009
Astazi se definitiveaza proiectul de buget pentru 2009
„Miercuri va mai avea o întâlnire a ministrului de Finanţe cu fiecare ministru în parte, va fi apoi o întâlnire cu partenerii sociali - sindicate, patronate - pentru a-i informa care este viziunea noastră asupra bugetului, urmând ca seara, din nou, să aibă loc o întâlnire a coaliţiei pentru a trage linie şi a concluziona viziunea noastră, astfel încât joi sperăm să intre în şedinţa de guvern'", a declarat Flutur pentru jurnalul.ro, citat de Agerpres.
Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui PD-L, au fost derulate discuţii referitoare la ministerul care ar putea absorbi cele mai multe fonduri europene, prin proiectele pe care le-ar putea absorbi, cel mai vizat în acest sens fiind Ministerul Mediului. Cât despre celelalte ministere, „şansa absorbţiei fondurilor este mai mică".
Printre temele de discuţie în cadrul şedinţei BPCC s-au mai regăsit chestiunea referitoare la menţinerea unui echilibru între componenta investiţională - infrastructură (autostrăzi, drumuri judeţene, drumuri comunale şi alte investiţii necesare în România) şi componenta socială - în special domeniul învăţământului, pensiile.
În aceea ce priveşte problema îngheţării salariilor, care sa creat ieri discuţii aprinse, Flutur a afirmat că au fost puse pe tapet mai multe variante. El a menţionat că a fost evidenţiată şi varianta unui moratoriu pe o perioadă de timp, pentru a vedea evoluţia economiei, dar că nu s-a luat nicio hotărâre în acest sens.
Cât despre cel care a pus în discuţie problema îngheţării salariilor¸ Fluture nu a nominalizat pe cineva anume. Cât despre prezenţa preşedintelui Traian Băsescu la şedinţa BPCC, Flutur a spus că principala temă discutată a fost bugetul pe 2009, precum şi absorbţia fondurilor europene şi şansele României de a le atrage în acest an.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp