Atac nejustificat la adresa prefectului
Atac nejustificat la adresa prefectului
08 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
935
Marime text
Plangerea penala impotriva fratilor Martin a fost facuta de Dragos Ranca
Las legea sa fie cea care va stabili adevarul, pentru ca aceste atacuri murdare trebuie sa inceteze * Ma voi indrepta impotriva lui Ranca si a ziaristului care i-a preluat, fara discernamant, aberatiile * Licitatia pentru adjudecarea pachetului majoritar la Meconst SA s-a desfasurat legal
Ieri, intr-un ziar central a aparut un nou material prin care s-a incercat terfelirea imaginii prefectului judetului Constanta, Gheorghe Martin. Potrivit fantasmagoriilor aparute in cotidianul cu pricina, la momentul instalarii lui Martin ca reprezentant al Guvernului in teritoriu, acesta ar fi fost urmarit penal, de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta. In materialul respectiv se precizeaza ca dosarul ii avea drept faptuitori pe Gheorghe si Dumitru Martin si fusese demarat, inca din 2 aprilie 2001, tot de IPJ Constanta, care l-a transmis Procuraturii. In presupusul dosar erau vizate urmatoarele: savarsirea unor fapte cu caracter penal in procesul de privatizare SC Intertir SA Constanta; activitatea ilicita de instrainare a SC Piscicola Murighiol SA Tulcea; prejudicierea SC Meconst SA pe parcursul derularii contractului de prestare a serviciilor de colectare, transport si neutralizare a deseurilor de catre SC Polaris M Holding SRL.Tot ieri, intr-o conferinta de presa, prefectul Gheorghe Martin a demontat, rand pe rand, acuzele aduse de respectivul ziar central, precizand urmatoarele: "Plangerea penala impotriva mea si a fratelui meu a fost facuta de Dragos Ranca, directorul general al SC Meconst SA. De ce Ranca a facut plangere penala impotriva noastra, cred ca va dati seama. Eu vreau sa precizez ca privatizarea INTERTIR s-a facut in urma unei licitatii la care a participat G&T Consulting, firma la care eram si eu asociat. La licitatie nu a participat numai aceasta societate, iar pretul propus de noi a fost cu mult peste cel de pornire. Ratele pentru plata pachetului de actiuni cumparate de la fostul FPS au fost achitate si se achita in continuare". Prefectul a precizat ca aceasta stare de lucruri se perpetueaza de doi ani de zile, culminand cu "atacuri legate de o societate in care aveam doar 5%, societate care a castigat licitatia de la Meconst". In alta ordine de idei, Martin a mai spus ca, dupa castigarea licitatiei pentru Meconst, directorul de atunci al FPS, Ovidiu Furnica, i-a transmis ca, desi conform legii au devenit proprietari, va face tot posibilul sa le blocheze "accesul" in societate. "Consider ca acest lucru s-a intamplat pentru faptul ca odata fiind adjudecat pachetul majoritar de actiuni la Meconst, pentru directorul Ranca incepea delirul. Drept urmare, o instanta din Constanta, nu stiu de ce, a suspendat contractul, in favoarea unei firme particulare din Prahova. Ne-am adresat din nou instantei si am castigat; am platit avansul, am fost la Registrul Comertului si ne-am inregistrat ca actionari majoritari. La scurt timp, intr-un cotidian din Constanta aparea o informatie prin care se anuleaza dreptul nostru de proprietate; mai exact, se nationaliza Meconst-ul, 70% din actiuni trecand in proprietatea statului. Am sesizat in scris organele competente de cele intamplate si, imediat dupa aceea, speriati, cei care au incercat sa ne bage bete-n roate au inceput o campanie de denigrare la adresa mea, o campanie platita din banii care ar fi trebuit sa ajunga la salariatii de la Meconst. Mai tarziu, APAPS ne-a dat dreptate, dar nu a convocat AGA pentru schimbarea conducerii. Am asteptat noua zile si acest lucru nu s-a intamplat. Pe 25 mai ar trebui sa aiba loc sedinta Consiliului de Administratie al societatii", a mai spus prefectul. In ceea ce priveste SC Piscicola Murighiol, reprezentantul Guvernului in teritoriu a afirmat: "Cumpararea unor actiuni ale SC Piscicola Murighiol s-a facut ca urmare a transformarii, in conditiile legii, a contractului de asociere in participatiune in contract de vanzare in leasing. La Murighiol s-au facut investitii de mai multe miliarde de lei care nu au fost recunoscute de fosta conducere a SC Piscicola, fapt pentru care, in prezent, pe rolul Tribunalului Tulcea exista o actiune in pretentii, adresata impotriva acestora, in valoare de sapte miliarde lei. Firma la care eram actionar a inceput sa investeasca, la ora actuala obtinandu-se peste 50 de tone de puiet, dupa ce timp de 12 ani nu s-a facut nimic. La Piscicola sunt in prezent 160 de angajati si am reusit sa punem pe picioare fabrica de gheata, investitie care a costat patru miliarde de lei". In ceea ce priveste prejudicierea SC Meconst SA, pe parcursul derularii contractului de prestare a serviciilor de colectare, transport si neutralizarea deseurilor de catre Polaris M Holding, pentru care Dragos Ranca a facut plangere penala, Martin precizeaza ca "ar fi cazul sa-i amintesc acestuia ca a achitat prin ordinul de plata nr. 94/6.03.2002 suma de 36.800.461 lei, tocmai debitul pentru care facea plangerea penala. Bineinteles ca plata nu a facut-o de buna voie, ci numai dupa ce a fost actionat in judecata, pentru ca prestatia a fost efectuata conform contractului, iar Polaris M Holding a prezentat confirmarile de executare facute de beneficiarul prestatiei, adica SC Meconst SA. Eu, nemaidetinand nici o calitate la nici o societate, am rugat sa mi se dea aceste informatii pe care acum vi le transmit si dumneavoastra. Tin sa mai precizez ca plangerea penala a fost depusa imediat ce G&T Consulting a castigat licitatia de privatizare privind pachetul majoritar pus in vanzare de Meconst. Am deranjat la acea data, stricand socotelile altora. Deranjez in continuare, stricand socotelile unora si altora. Eram dispus sa iert. Nu o voi mai face. Ma voi indrepta impotriva lui Ranca pentru savarsirea infractiunii de denunt calomnios. O voi face si impotriva ziaristului care ii preia, fara discernamant, aberatiile".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii