Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:33 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost aprobate candidaturile pentru alegerile interne

ro

21 Aug, 2004 00:00 744 Marime text

Cozmanca nu a mai venit la Constanta

Conferinta judeteana extraordinara a PSD a fost prezidata de ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, si presedintele Comisiei SRI din Camera Deputatilor, Ion Stan * Listele cu cei care si-au depus candidaturile pana pe 18 august au fost completate din oficiu cu urmatorii membri PSD: la Senat, mai candideaza Petrica Miu, Ion Marica, Constantin Bragaru si Dumitru Cilibia, iar la Camera, Antonella Marinescu si Radu Babus

Prima Conferinta judeteana extraordinara a filialei locale a PSD dupa instalarea noii conduceri s-a desfasurat ieri, in prezenta ministrului Justitiei, Cristian Diaconescu - candidat pentru postul de senator pe listele de Constanta, si a presedintelui Comisiei SRI din Camera Deputatilor, Ion Stan, care raspunde de judetul Tulcea. Cu toate ca isi anuntase participarea la lucrarile Conferintei judetene, presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, nu a mai ajuns la Constanta. Nici un reprezentant local nu a putut da o explicatie pentru absenta liderului PSD. La lucrarile Conferintei judetene extraordinare au participat peste 500 de delegati, primari, consilieri si parlamentari. Pe ordinea de zi au figurat dezbaterea si aprobarea Raportului cu privire la rezultatul obtinut de organizatie in alegerile locale, discutarea si formularea propunerilor de completare si modificare a Statutului PSD si alegerea delegatilor la Congresul Extraordinar al PSD din data de 27 august, propuneri pentru intensificarea activitatii partidului in urmatoarea perioada, precum si prezentarea candidatilor pentru cele doua Camere ale Parlamentului care vor concura la alegerile interne preliminare din 5 septembrie. Raportul de activitate a fost prezentat de presedintele interimar al organizatiei judetene, Radu Mazare. Acesta a precizat ca organizatia locala s-a situat pe locul intai la nivel national ca urmare a rezultatelor obtinute in alegerile locale. Atat Mazare, cat si ceilalti membri ai partidului care au luat cuvantul au apreciat ca alegerile au fost castigate deoarece campania electorala a fost structurata pe lucruri concrete. Din discursul primarului Mazare nu au lipsit atacurile la adresa opozitiei. Mazare a precizat ca, dupa ce au distrus economia nationala in perioada 1996-2000, PNL si PD incearca sa revina la putere. Presedintele interimar al PSD Constanta a anuntat in premiera ca, in urma unor discutii cu reprezentantii Executivului, a primit garantii ca in viitorul apropiat, in baza unei hotarari de Guvern, administrarea portului va trece in subordinea autoritatii locale, respectiv la Consiliul Judetean, iar de acolo banii vor ajunge la primariile din judet. Reprezentantul PSD a lasat sa se inteleaga ca transferarea portului ar reprezenta o arma electorala pentru partid si, in acelasi timp, oportunitatea financiara pentru stavilirea nemultumirii unor primari carora le-au promis sprijin in campania electorala pentru diverse investitii, dar care din lipsa de fonduri nu pot fi deocamdata ajutati. La randul sau, ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, a promis ca, in calitate senator de Constanta, va face tot ce este posibil pentru sprijinirea judetului. Diaconescu a spus ca trateaza cu seriozitate candidatura si va incerca sa cunoasca cat mai multi membri de partid, dar si pe cetatenii Constantei. Restructurarea activitatii organizatiei judetene se afla si ea in atentia conducerii. In perspectiva alegerilor generale, PSD va adopta o strategie total diferita de cea de la locale, campania electorala a partidului urmand sa se axeze pe scoaterea in evidenta a guvernarii fostei CDR. Secretarul executiv al organizatiei, Petre Stanca, a supus aprobarii plenului Conferintei masurile organizatorice, eliberari si revocari din functii pentru membri inactivi si demisionari, precum si validarea de catre Conferinta in functia de presedinte interimar a primarului Mazare. Au fost desemnati si cei 33 de delegati pentru Congresul National de la sfarsitul lunii august. La eveniment vor participa si membri de drept ai Consiliului National. Totodata, a fost constituita si Liga primarilor si viceprimarilor PSD, al carei presedinte a fost ales acelasi primar Radu Mazare.De asemenea, tot in cursul zilei de ieri, la sediul Organizatiei judetene Constanta a PSD s-a desfasurat si sedinta Delegatiei Permanente, in cadrul careia au fost aprobate candidaturile pentru alegerile preliminare din 5 septembrie. Astfel, pentru Senat candideaza, in ordinea tragerii la sorti: Mihai Claudiu Tusac, Petrica Miu, Florenta Marinescu, Ion Marica, Ibraim Temur, Cristian Diaconescu, Dumitru Cilibia si Constantin Bragaru. Iar la Camera Deputatilor: Tudor Balta, Ion Badescu, Lucian Balut, Cornelia Beres, Paul Bocanete, Petre Chirobocea, Gelu Dae, Corneliu Dida, Ioana Dragon, Ion Dumitrache, Stefan Giuglea, Lucian Sorin Ionescu, Eduard Martin, Alexandru Mazare, Marian Motoc, Liana Naum, Petre Tancau, Ion Turlacu, Radu Babus si Antonella Marinescu. Surse din cadrul PSD sustin ca in cadrul sedintei de Delegatie Permanenta, reprezentantul centrului, Ion Stan, le-a spus colegilor de la Constanta ca nu este de acord ca la alegerile preliminare sa fie ingradit votul in randul membrilor din organizatii care nu au cotizatia platita la zi si, daca au de gand sa opteze pentru aceasta varianta, sa-l informeze direct pe premier.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii