Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:51 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averi de vicepreşedinţi de CJC în 2010 Darie şi-a sporit averea la Topalu, Dragomir şi-a achitat jumătate din datorii (documente)

ro

11 Nov, 2010 00:00 3655 Marime text

avere_darie_dragomir_-_consiliul_judetean_prefectura.jpgDacă pentru unii cea de-a doua jumătate a lui 2009 şi anul 2010 au însemnat o perioadă de criză şi de strâmtorare, pentru alţii, precum Cristian Darie şi Cristinel Dragomir, oamenii de încredere de pe lângă preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, intervalul a fost unul de prosperitate

În acest an, Dragomir şi-a achitat datoria de 24.000 de euro pe care, în declaraţia din martie 2010, spunea că o are la Unicredit Leasing Constanţa, dar a fost nevoit să-şi vândă jeepul Toyota Land Cruiser, pe care "a uitat" să-l menţioneze la bunuri înstrăinate. Colegul său de CJC, Darie, a fost mai strângător şi a reuşit să vândă, chiar şi pe criză, două terenuri pe care le avea în Agigea, să-şi cumpere un motovehicul nautic şi să îşi pună într-un cont 98.500 de lei.

Comparativ cu ultima sa declaraţie de avere, publicată pe site-ul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, pare să mai fi pus la saltea ceva bani şi să-şi fi achitat o parte dintre datoriile pe care le avea. Aşa cum arată declaraţia sa de avere, completată pe 28 octombrie 2010, vicepreşedintelui îi lipseşte, faţă de martie 2010, un autoturism Toyota Land Cruiser, an fabricaţie 2008, pe care îl cumpărase în leasing pentru cabinetul de avocatură al soţiei sale, Rodica Dragomir, prin Unicredit Leasing. În declaraţia din 2010, acesta se pare că "a uitat" să mai menţioneze acest amănunt, că şi-a înstrăinat jeep-ul. Şi-a păstrat acelaşi teren intravilan cumpărat în 2008 la Valu lui Traian şi aceeaşi casă de pe prelungirea Bucovinei nr. 8, din Constanţa, achiziţionată în 2006, împreună cu soţia sa.

Conturile s-au mărit

La capitolul conturi curente, Rodica Dragomir şi-a păstrat acelaşi cont de 5.700 de euro la Raiffeisen Bank Constanţa, însă vicepreşedintele CJC şi-a mai adăugat câteva economii în două conturi deschise în 2010: unul la Banca Transilvania, cu 5.000 de dolari, iar celălalt la BRD Constanţa cu 1.500 de lei. Dacă în contul deschis în 2005 la Unicredit Ţiriac Cristinel avea anul trecut 15.000 de lei, acum a mai rămas cu 9.000 de lei. Şi din contul în euro de la BCR Constanţa deschis în 2006 a cheltuit 300 de dolari, restul de 2.000 rămânând în cont. Dacă în martie a.c. în contul în lei de la BCR Constanţa avea 18.052 de lei, în recenta declaraţie mai are doar 6.000 de lei.
În contul de la BRD Constanţa şi-a mai adăugat 4.000 de euro la cei 8.000 existenţi. În plus, şi la contul în lei, tot de la BRD Constanţa, s-au mai adăugat 11.500 de lei, suma totală din cont ajungând la 16.000 de lei. La capitolul datorii, faţă de martie 2010, Dragomir şi-a achitat datoria în valoare de 24.000 de euro pe care o avea la Unicredit Ţiriac, luat prin cabinetul de avocatură al Rodicăi Dragomir în 2009. În recenta declaraţie apare doar datoria de 45.000 de euro pe care o mai are la BCR Constanţa, cu dată scadentă 2036. În ceea ce priveşte veniturile realizate în anul fiscal 2009, vicepreşedintele CJC susţine că a primit un salariu de 60.745 de lei de la CJC, iar soţia sa, din onorariul de avocat - 53.815 de lei, aceeaşi sumă ca şi în declaraţia din martie 2010. La categoria alte venituri, Cristinel Dragomir a luat un onorariu de 2.019 de lei de la Primăria Năvodari pentru activitatea pe care a avut-o ca membru în comisie. Soţia vicepreşedintelui a obţinut şi 252 de lei din indemnizaţia de membru în CA-ul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri. În noua declaraţie, Dragomir şi-a declarat banii pe care i-a obţinut din pariuri sportive şi din câştiguri la loto, respectiv 35.000 de lei, care apar şi în declaraţia din martie a.c. Au crescut în schimb dividendele pe care le are soţia sa la SC Cazare la Mare SRL, care au ajuns la 16.643 de lei, comparativ cu 5.259 de lei, cât erau la începutul acestui an. avere_darie.jpg
Potrivit declaraţiei de interese, Cristinel Dragomir deţine aceleaşi părţi sociale la SC Cazare la Mare SRL şi în SC Atlantida Grama SRL Constanţa. Faţă de declaraţia completată în martie 2010, când Dragomir era preşedinte al Rugby Club Judeţean Farul Constanţa, acum acest este doar membru în Consiliul Director. Potrivit declaraţiei de interese, în urma contractului de asistenţă, pe care a început să o acorde din luna martie a acestui an, soţia lui Cristinel Dragomir, Rodica, încasează de la primăria Siliştea, dar şi de la cea din Crucea, încasează lunar câte 3.500 de lei, respectiv 4.500 de lei. Ambele contracte cu cele două primării au fost încheiate pe un an.

Unde-i terenul lui Darie de la Horia?

Colegul său, celălalt vicepreşedinte al CJC, Cristian Darie, este la fel de bogat ca în 2009. Acesta a mai trecut un teren la Topalu, de 1.500 de metri pătraţi, achiziţionat în 2010 pe numele soţiei sale Darie Ruxandra Luminiţa. Precizăm că terenul intravilan de 3.000 de metri pătraţi care apare cumpărat în 2005 undeva în judeţul Constanţa nu se regăseşte pe declaraţia de avere a vicepreşedintelui CJC din 2009. Cât despre clădirile achiziţionate în 2010, Darie a mai adăugat o casă la Topalu, de 121,33 + 10,50 metri, tot pe numele soţiei şi un spaţiu comercial pe care l-a transformat în restaurant, în staţiunea Mamaia, de 411,78 + 88,18 metri. Faţă de declaraţia din 2009, în cea din 2010 mai apare o casă de locuit şi una de vacanţă, cumpărate în 2006, respectiv 2008, fiecare de câte 100 de metri pătraţi, pe care vicepreşedintele nu le trecuse în declaraţia din 2009. În dreptul primei case de locuit se menţionează că aceasta este în construcţie (regim P+1E), iar la cea de-a doua nu se observă în clar decât că este în regim P+1E+M, fără alte amănunte. Lipseşte din declaraţia din 2010 terenul intravilan de la Horia, din judeţul Constanţa, cumpărat în 2005, în suprafaţă de 1.815 metri pătraţi.



Şi-a luat spaţiu în Mamaia pentru restaurant

Darie s-a mai îmbogăţit şi cu un motovehicul nautic/periodic Yamaha XLT 800, an fabricaţie 2003. Are aceleaşi bijuterii (în valoare totală de 15.000 de euro), acelaşi ceas Piaget şi aceleaşi obiecte decorative de artă, de 15.000 de euro. Între timp, Darie a mai vândut două terenuri intravilane către Florentin şi Elena Albu, în valoare de 20.360 de euro, respectiv 20.800 de euro.
Vicepreşedintele CJC a făcut şi economii în acest an, chiar dacă acesta este un an de criză. În contul său deschis la ING, Darie a pus 98.500 de lei. În privinţa datoriilor, cea pe care o are la Volksbank, de 199.600 de euro, a rămas aceeaşi, schimbându-se data scadenţei pentru 2013, comparativ cu 2009, cât fusese iniţial. La cealaltă datorie pe care o avea, de 819.440 euro, în 2009 s-au mai adăugat ceva bani până s-a ajuns la 840.000 de euro, modificându-se, de asemenea, convenţia de credit, prelungindu-se data scadentă pentru 2013.
La venituri, Darie nu-şi precizează indemnizaţia pe care o primeşte de la CJC, dar nici suma pe care soţia sa o primeşte din activitatea notarială, considerând că este suficient să scrie de unde obţine veniturile. Specifică însă doar venitul de 50.043 de lei pe care l-a încasat din "cedarea folosirii bunurilor", fără a preciza care sunt acestea.

Faţă de declaraţia de interese din 2009, în 2010, Cristian Darie apare ca membru fondator în Asociaţia Clubul Sportiv de Backgammon Constanţa. Vicepreşedintele CJC îşi păstrează părţile sociale din următoarele firme: SC Parc Dual Logistics SRL, SC Asociaţii SRL, SC General Auto Trading SRL, SC Valcredi Grup SRL, SC General Grup, SC General Auto Internaţional SRL, SC Ball Grup SRL, SC Asociaţii Servicii SRL. De asemenea, Darie este membru fondator al asociaţiei Better Business Bureau România.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alloi 11 Nov, 2010 23:11 Cristinel, dar terenurile din Mireasa si casa din Agigea unde le-ai ascuns, escrocule ?