Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:17 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Barde si Dutu sunt pe listele PD pentru Camera Deputatilor

ro

01 Oct, 2004 00:00 554 Marime text

Basescu a lansat in dezbatere publica listele pentru parlamentare

.Listele ce contin candidatii eligibili pot fi accesate pe site-ul partidului, la sectiunea "Campanie" * Lista cu candidatii de la Constanta a fost alcatuita in ultima instanta de presedintele Basescu # Liderul democrat a avut la inceputul saptamanii (n.r.- marti) o intrevedere cu liderul filialei judetene, Stelian Dutu, si cu vicepresedintele Dumitru Moinescu * Se pare ca atunci a fost momentul determinant pentru desemnarea candidatilor de pe lista de la Constanta pentru Camera Deputatilor * Presedintele Traian Basescu a declarat ieri ca listele vor ramane in dezbatere publica timp de o saptamana, pentru ca "cei care au de aruncat cu pietre s-o faca"

Partidul Democrat supune dezbaterii publice, timp de o saptamana, listele de candidati pentru alegerile parlamentare. Presedintele Partidului Democrat, Traian Basescu, a prezentat ieri, intr-o conferinta de presa, listele de candidati pentru alegerile parlamentare. Listele ce contin candidatii eligibili pot fi accesate pe site-ul partidului, la sectiunea "Campanie". "Cine are de dat cu piatra, poate sa o faca in aceste sapte zile", dupa care Consiliul National de Coordonare al PD va aproba listele in forma definitiva, a afirmat Basescu. Semnalele venite din partea presei si a opiniei publice vor fi analizate cu atentie, dar "nimeni sa nu-si imagineze ca altcineva decat PD va definitiva listele", a subliniat liderul Partidului Democrat.Un set cu cei 100 de candidati considerati eligibili va fi inaintat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, pentru ca acesta sa aiba timpul necesar sa efectueze verificarile cerute de lege. Basescu a precizat ieri ca obiectivul major al PD, atunci cand a intocmit listele, a fost "innoirea clasei politice" nu numai cu oameni foarte tineri, ci si cu oameni cu experienta. El a estimat ca listele nu vor fi contestate din interiorul PD, deoarece criteriile pentru alcatuirea acestora au fost stabilite prin decizii ale Consiliului National de Conducere inca din 2001.Cazul organizatiei de la Constanta a fost unul aparte. Listele electorale ale PD au fost de mai multe ori refacute, dupa ce liderul democrat Traian Basescu a decis sa introduca noi criterii pe seama carora sa fie desemnati candidatii la alegerile parlamentare. Schimbarea a survenit dupa ce Basescu a avut discutii cu directorul Societatii Academice Romane (SAR), precum si cu alti reprezentanti ai societatii civile, care i-au cerut sa adere la initiativa lor "Parlamentul curat".Criteriile suplimentare se refera la sanctionarea colaborarii unor membri cu fostele structuri ale Securitatii. De asemenea, in acceptarea candidaturilor, liderul democrat intentioneaza sa sanctioneze traseismul politic, dar nu in totalitatea lui, ci doar selectiv. In opinia presedintelui PD, nu trebuie sanctionat un om politic pentru ca isi schimba din cand in cand optiunea politica, ci doar cel care a ajuns in Parlament, deoarece poate modifica, prin atitudinea sa, majoritatea decisa de electorat.Lista cu candidatii de la Constanta a fost alcatuita in ultima instanta de presedintele Basescu. Liderul democrat a avut insa la inceputul saptamanii (n.r.- marti) o intrevedere cu liderul filialei judetene, Stelian Dutu, si cu vicepresedintele Dumitru Moinescu, moment care se pare ca a fost unul determinant pentru desemnarea candidatilor de pe lista de la Constanta pentru Camera Deputatilor. Desi mai multe voci din PD-ul local sustineau ca noile criterii enuntate de presedintele Basescu ar aduce modificari in componenta listei democrate pentru Camera Deputatilor, propunerile facute de Basescu sunt sensibil egale. Daca lista trimisa de constanteni in urma ultimei sedinte a Biroului Permanent National era deschisa de Stelian Dutu si apoi, in ordine, urmau Tanase Barde si Adrian Nicolaescu, la final Basescu a facut doar rocada dintre cei doi lideri. Barde este propus sa candideze pentru locul 2 la Camera Deputatilor, iar Stelian Dutu pe locul 4 pe aceeasi lista.Intrebat daca prezenta lui Stelian Dutu pe listele parlamentare se constituie intr-o exceptie dupa precedentul "Cozmin Gusa", presedintele PD, Traian Basescu, a precizat ca in cazul Dutu nu a facut nici o exceptie, pentru ca presedintele de la Constanta a plecat din PD si s-a reintors tot in randul democratilor.

Configuratia listelor Aliantei "Dreptate si Adevar"

Singurul loc eligibil la Senat in judet a revenit PNL. La Camera Deputatilor, situatia se prezinta astfel: locurile 1 si 4 de pe lista (considerate 100% eligibile) au revenit Partidului Democrat, in timp ce liberalii isi vor posta candidatii pe locurile 2 si 3 In ceea ce priveste locurile semieligibile, lucrurile s-au simplificat, liberalii constanteni adjudecandu-si si locul 5 la Camera si pozitia a doua la Senat.Cinci liberali si trei democrati se vor "bate" pentru locurile eligibile ale Aliantei "Dreptate si Adevar" pentru viitorul Parlament. Cum am mai aratat anterior, din partea democratilor candideaza Stelian Dutu, presedinte al PD local, si vicepresedintii Tanase Barde si Adrian Nicolaescu. Organizatia PNL este reprezentata pe liste de deputatul Puiu Hasotti, lider al filialei judetene, Mircea Iustian si Virgil Serbu, vicepresedinti, si Gheorghe Dragomir. Al cincilea pretendent la fotoliul de parlamentar este Gheorghe Iorov, consilier judetean si vicepresedinte al partidului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii