Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Beneficiarii drepturilor din Bulgaria, batjocoriti de cei care aplica legea

ro

08 Jul, 2004 00:00 947 Marime text

Deportatii si mostenitorii celor care au fost stramutati din Bulgaria se tem ca, si in cazul aplicarii Legii numarul 10, se va proceda ca si in cazul aplicarii Legii 9, privind acordarea despagubirilor pentru romanii care au detinut proprietati in Bulgaria * Beneficiarilor legii le este teama ca vor fi nedreptatiti inca o data la calculul despagubirilor, pentru ca sunt constienti ca statul nu are bani

Dupa castigarea alegerilor generale din 2000, toata lumea se astepta ca indicatiile Uniunii Europene legate de retrocedarea proprietatilor sa se materializeze intr-un act normativ prin care sa se faca dreptate persoanelor carora regimul comunist le-a nationalizat proprietatile. Este adevarat ca, in mare graba, au fost elaborate legi care reglementau modul in care fostii proprietari isi primeau inapoi terenurile si imobilele. Pentru unii dintre beneficiarii Legii 10 din 2001 bucuria a fost de scurta durata. Dupa ce au depus la administratiile locale documente prin care faceau dovada faptului ca au detinut imobile, au aflat ca nu pot intra in posesia lor. Casele sau apartamentele fusesera vandute, imediat dupa Revolutie, chiriasilor sau se aflau in administrarea primariilor, dar, din diferite motive, nu puteau fi retrocedate. Legiuitorul a avut in vedere la elaborarea actului normativ si astfel de aspecte si a prevazut acordarea de despagubiri persoanelor carora nu li se pot retroceda proprietatile in natura. Pentru acordarea despagubirilor, la prefecturi au fost infiintate comisii judetene care au sarcina sa se ocupe de rezolvarea dosarelor ce fac obiectul despagubirilor. Prefecturii Constanta i s-au adresat 2060 de beneficiari ai legii. Verificarile fiecarui dosar in parte au condus la retinerea a mai putin de jumatate dintre ele. Diferenta a fost reprezentata de dosarele a caror rezolvare nu intra in competenta Comisiei judetene sau beneficiarii nu au reusit sa depuna toate documentele prin care sa faca dovada ca au detinut proprietati. Legea este lege si trebuie aplicata. Multe dintre imobile au fost restituite proprietarilor, dar cei care au acceptat sau pentru care nu exista decat varianta despagubirilor mai au de asteptat, nu pentru ca structurile judetene constituite in acest scop taraganeaza rezolvarea solicitarilor, ci pentru ca, nici pana la aceasta data, nu au fost elaborate normele metodologice de acordare a despagubirilor. Este greu de crezut ca pana la sfarsitul acestui mandat se va reusi realizarea a ceea ce nu s-a putut face in trei ani. Poate dupa alegerile generale se va gasi timpul necesar pentru conceperea unor norme in baza carora fostii proprietari nedreptatiti de regimul comunist vor reusi sa intre in posesia sumelor reprezentand contravaloarea imobilelor nationalizate. Beneficiarii Legii 10 se tem, insa, ca se va proceda ca si in cazul aplicarii Legii 9, privind acordarea despagubirilor pentru romanii care au detinut proprietati in Bulgaria. Au existat cazuri cand evaluarile nu au fost corecte, iar fostii proprietari au primit mult mai putini bani decat ceea ce li s-ar fi cuvenit, doar pentru faptul ca statul roman nu are suficienti bani pentru a acoperi valoarea despagubirilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii