Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:28 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Broscutele, dacii si romanii blocheaza centura Constantei

ro

07 Jul, 2009 02:07 923 Marime text

Până la primirea avizelor necesare de la Ministerul Mediului, pe viitorul perimetru de construcţie a centurii Constanţei, broscuţele se vor plimba în voie, iar vestigiile daco-romane nu vor avea de suferit

Dacă până acum banii insuficienţi alocaţi infrastructurii reprezentau principala problemă a autorităţilor din subordinea Ministerului Transporturilor, acum, acestora li s-au adăugat urşii, piţigoii, broscuţele şi vestigiile daco-romane aflate exact în raza de construcţie a autostrăzilor. 

În campania electorală de anul trecut, premierul Emil Boc a promis că în patru ani se vor construi 836 km de autostradă, pentru acest an fiind programaţi să se definitiveze doar 72 km, dintre care 30 inutilizabili.

Însă, pe timp de criză, conducerea de la Ministerul Transporturilor a găsit motivele care stau la baza stopării construcţiilor la autostrăzile promise, altele decât cele de ordin financiar. Lipsa avizelor de la Ministerul Mediului din care să reiasă că broscuţele dobrogene nu vor fi strivite pe caldarâmul centurii Constanţei. În aceeaşi situaţie se află şi lupii în călduri din zonele montane, urşii stresaţi dintre Comarnic şi Braşov şi piţigoii de la Moara Vlăsiei.  Inventariere stupidă, dar care reprezintă un real pericol pentru viitorul infrastructurii României: „Avem probleme cu avizele de mediu, pentru că trebuie să demonstrăm că nu depăşim numărul de decibeli suportat de urşi, că nu împiedicăm împerecherea lupilor, că nu punem în pericol viaţa broscuţelor şi a piţigoilor. Atunci când a fost întocmit programul, nu a fost întrebat niciun ministru, ci doar nişte ONG-uri, şi de aceea ne trezim acum în faţa atâtor probleme", a declarat pentru Gândul, directorul Direcţiei infrastructură rutieră din minister, Adrian Ionescu.

Acestor chestiuni importante li se alătură cele 29 de situri arheologice ale dacilor şi romanilor, aflate pe o distanţă de 19 kilometri din viitoarea centură a Constanţei, dar şi nemulţumirile expropiaţilor. Problema siturilor a constituit, în urmă cu câteva zile, subiect de discuţii aprinse între ministrul Culturii, Theodor Paleologu şi cel al Transporturilor, Radu Berceanu: „De fiecare dată când începem o autostradă, apar zeci de vestigii, de parcă dacii şi romanii ar fi ştiut pe unde o să facem noi autostrăzi", a susţinut Berceanu.

Şi specia protejată de broscuţe care vor traversa centura Constanţei, construită în regim de autostradă, constituie un motiv întemeiat pentru ecologişti de a stopa construcţia şoselei de ocolire a municipiului. De altfel, aceleaşi probleme au apărut şi la ultimele două tronsoane din Autostrada Soarelui, Cernavodă - Medgidia şi Medgidia - Constanţa.

Până când avizul solicitat va fi primit de la Ministerul Mediului, conducerii de la Transporturi nu-i rămâne decât să aştepte, în speranţa că broscuţele îşi vor muta locul într-un timp cât mai scurt.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii