Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:06 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul Mangaliei, votat cu majoritate PSD-PDL-FD

ro

11 Apr, 2010 03:12 1479 Marime text

Consilierii locali din Mangalia trăiesc, de la caz la caz şi de la partid la partid, un final apoteotic al serialului „bugetul". Telefonic, cu circa o oră şi jumătate înainte, o parte a consilierilor au fost chemaţi la primărie pentru o şedinţă de îndată. La care au participat cei cinci colisilieri PSD, ce doi de la FD şi Ioan Negrea, Dan Moldovan şi Marian Crăciun de la PD-L. Într-un comunicat de presă remis de primărie, se arată că şedinţa a fost convocată de edilul şef al urbei, Mihai Claudiu Tusac, având pe ordinea de zi un singur punct: votarea bugetului municipiului Mangalia pe anul 2010.

Bugetul a fost aprobat în unanimitate de cei prezenţi în sala de şedinţe. „A fost votat bugetul local iniţial, cel propus de primarul Mihai Claudiu Tusac, cu câteva amendamente ale consilierilor PD-L. Bugetul votat pe 11 februarie a.c., semnat de preşedintele de şedinţă Sorin Andrei, a fost votat greşit şi, prin urmare, anulat", ne-a declarat consilierul local PSD Daniel Slăvescu.

Consilierii prezenţi la şedinţă „au mai adus unele amendamente şi au mărit sumele acordate sistemului de învăţământ, sportului, construirii blocurilor ANL şi sectorului religios", se arată în comunicat.

„Dezbaterile au fost constructive, purtate pe un ton civilizat astfel încât, cvorumul fiind întrunit, proiectul de buget propus de primarul Mihai Claudiu Tusac pentru anul 2010, cu amendamentele consilierilor prezenţi, a fost aprobat şi va fi depus în cel mai scurt timp la Trezoreria Judeţului Constanţa. Situaţia s-a schimbat în bine şi se vor putea achita sumele destinate asistenţilor sociali, personalului din învăţământ, precum şi ajutoarele sociale şi cele pentru persoanele cu handicap. Se vor putea continua programele sociale ai căror beneficiari sunt largi categorii sociale (copii, pensionari, oameni nevoiaşi şi persoane cu nevoi speciale), care vor putea primi în continuare un prânz cald la Cantina Socială, pachete cu alimente de şase ori pe an, pachete-cadou cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi altele. De asemenea, proiectele de dezvoltare turistică a staţiunilor din sudul litoralului, iniţiate cu sprijinul ministrului Turismului, Elena Udrea, se vor putea derula conform programărilor şi contractelor încheiate. Municipiul Mangalia şi staţiunile aferente se vor putea pregăti pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai şi să primească turiştii în condiţii excelente. La rândul său, Mihai Claudiu Tusac afirmă că: „De astăzi oraşul este deblocat şi intrăm într-o stare de normalitate, stare de care aveam nevoie cu toţii pentru a putea continua proiectele începute, spre binele oraşului şi al locuitorilor săi. Îi aşteptăm alături şi pe ceilalţi consilieri locali, ca să putem construi împreună o localitate modernă, aşa cum merită cetăţenii municipiului Mangalia".

Ion Mincă: „Tind să cred că totul a fost un joc"

Reacţiile consilierilor care au rămas „în opoziţie" - cei de la PNL, PC şi PRM nu au întârziat să apară. Sorin Andrei, liderul PNL Mangalia, afirmă că nici măcar nu a fost sunat să participe la şedinţa de îndată şi că este foarte surprins de reacţia colegilor din gruparea celor numiţi „de opozţie", dar şi de faptul că o hotărâre de consiliu, aprobată cu 12 voturi, a fost pur şi simplu aruncată la coş.

Mult mai virulent în afirmaţii negative a fost liderul PC Constanţa, Ion Mincă: „Dacă anul trecut Tusac a avut de făcut praf 20 de milioane de euro, pentru care nu a dat socoteală nimănui, anul acesta i-au fost aprobaţi 30 de milioane de euro. Este o bătaie de joc, şi mă simt cu atât mai indignat pentru că vorbesc despre trădători cu care am stat la masă, care se jurau pe neveste şi familie că nu dau înapoi. Ştiu că unii au de recuperat sume mari de bani de la primărie, că sunt căutaţi de cămătari, dar trădarea nu e o soluţie. Tind să cred că totul a fost un joc de la început. Din clipa aceasta pe mine nu mă mai interesează soarta Mangaliei şi nici a cetăţenilor ei. Dacă vreun locuitor crede că va trăi mai bine, se înşală, vor trăi mult mai rău şi îşi vor merita soarta, pentru că au votat astfel de oameni", ne-a declarat Ion Mincă.

La acuzele viceprimarului Mangaliei am încercat să luăm legătura cu consilierii vizaţi, însă aceştia au preferat să nu răspundă la telefon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii