Campania PNL pentru Irak continua
Campania PNL pentru Irak continua
15 Aug, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
647
Marime text
La doua saptamani de la declansarea de PNL a campaniei de strangere de semnaturi pentru retragerea trupelor militare romane din Irak, la nivelul intregii tari au fost inregistrate deja peste 120.000 de semnaturi din partea cetatenilor. Numai in judetul Constanta au fost stranse aproape 20.000 de semnaturi, ceea ce inseamna ca, pana la 1 septembrie, data fixata de PNL pentru incheierea acestei campanii, vor fi stranse peste 300.000 de semnaturi. Potrivit legii, pentru a fi reprezentativ, acest demers al liberalilor trebuie sa intruneasca 250.000 de semnaturi. Dupa 1 septembrie, semnaturile stranse in toata tara de la cetateni pentru retragerea trupelor romanesti din Irak vor fi inaintate Parlamentului, Presedintiei Romaniei si Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Demersul PNL nu reprezinta o initiativa legislativa propriu-zisa, acesta dorind numai sa ateste sprijinul pe care initiativa liberalilor o are in randul cetatenilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii