Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:00 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidat la un nou mandat Florin Mitroi - „Voi aduce toate proiectele care sunt depuse şi licitate la Bucureşti" (Galerie foto)

ro

29 May, 2012 00:00 3536 Marime text
Valu1.jpgPrimarul din Valu lui Traian, Florin Mitroi, şi-a lansat ieri seară candidatura pentru un nou mandat la şefia autorităţii locale, din partea PNL. Au fost alături să-l susţină echipa sa de consilieri locali, consilieri judeţeni, dar şi Gheorghe Dragomir, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, şi deputatul PNL Mihai Lupu.

Primarul Florin Mitroi a mărturisit că două motive îl mână în lupta pentru recâştigarea şefiei autorităţii locale. „În anul 2004 am venit cu o platformă. În 2008 am venit cu un alt program electoral. Toate promisiunile din platformele mele au fost îndeplinite. Candidez în continuare la această funcţie grea din două motive: un sondaj îmi arată că 90% dintre dumneavoastră mă susţineţi, iar un general care îşi conduce o armată nu trebuie să-şi lase oamenii şi soldaţii în noroi atunci când ei îl vor", a declarat primarul în asentimentul sutelor de oameni prezenţi. Primarul le-a solicitat oamenilor să-l voteze atât pe el, cât şi pe echipa sa la Consiliul Local, cea în măsură să-l ajute să continue proiectele privind dezvoltarea localităţii. „Să ieşim în ziua de 10 iunie la vot, să votăm PNL, şi eu vă promit cu aceşti doi oameni care sunt lângă mine (n.r. Gheorghe Dragomir şi Mihai Lupu) că voi aduce toate proiectele care sunt depuse şi licitate la Bucureşti, pentru că ministrul Dezvoltării de la Bucureşti este colegul nostru", le-a transmis oamenilor Florin Mitroi. Primarul le-a vorbit oamenilor despre proiectele aflate în derulare privind montarea reţelei de gaze şi a sistemului de canalizare, dar şi despre proiectele finalizate referitoare la construcţia blocurilor ANL, la amenajarea stadionului din localitate, la realizarea cantinei sociale şi la înfiinţarea unei pieţe agroalimentare, lucrare ce va fi dată în funcţiune în maxim trei săptămâni şi a cărei construcţie a costat 1.500.000 de euro.

Valu2.jpgEvenimentul de lansare s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Spectacolul început pe stadionul din localitate a continuat după evenimentul de lansare al candidaturii primarului Florin Mitroi cu un concert extraordinar susţinut de Taraful din Clejani. Pe parcursul zilei şi până târziu în noapte au mai concertat Mariana Culda, Cristi Proca, Cătălin Cuclea, Gigi Luca, Mariana Edulescu, Giorgiana Lepădat şi Româncuţe, Marina Scupra, Ionuţ Galani, Steliana Sima şi Maria Ciobanu.

Ei candidează pentru funcţia de consilier local la Primăria Valu lui Traian din partea UNPR:

Virgil Mihalache, Ionel Marius Amihaiesei, Viorel Pădurariu, Virgil Bogdan Dincă, Cornel

Oţelea, Constantin Stoian, Nicolae Dragomir , Nelu Odangiu, Ştefan Odangiu, Costel Sova, Petre Niţescu, Cristinel Fătu, Vasile Cernea, Vasile Ciuciuleaca, Laurenţiu Colgiu, Cristian Viorel Irina şi Vasile Simionescu.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii