CCR a amanat contestatia privind statutul functionarilor publici
CCR a amanat contestatia privind statutul functionarilor publici

Chiar
dacă ieri, Curtea
Constituţională a României trebuia să dezbată contestaţia
parlamentarilor PSD şi
PNL privind noul statut al funcţionarilor publici, discuţiile pe această
temă
au fost amânate pentru data de 23 martie. De precizat că reclamaţia pe
tema
noului statut al funcţionarilor publici va fi dezbătută într-o şedinţă
secretă.
CCR ar fi trebuit să
evalueze ieri sesizarea depusă de parlamentari opoziţiei în legătură cu
legea
ce îi priveşte pe şefii de deconcentrate. PNL şi PSD susţin că Guvernul
vrea
prin această lege să-şi menţină clientela politică numită la conducerea
instituţiilor statului din teritoriu. Legea de modificare a Statutului
Funcţionarilor Publici a fost adoptată la începutul lunii în Camera
Deputaţilor, în ciuda boicotului opoziţiei. Proiectul a stârnit
numeroase
controverse şi acuze din partea opoziţiei pe motiv că PD-L urmăreşte
doar
schimbarea unor directori de deconcentrate.
Potrivit proiectului de lege, şefii serviciilor deconcentrate revin la
statutul
de funcţionari publici şi pot ocupa în continuare funcţiile, temporar,
în baza
unui aviz al ANFP, dacă au cinci ani vechime în administraţie şi studii
de
specialitate, urmând ca după şase luni să dea concurs pentru ocuparea
definitivă a postului. Totodată, persoanele care doresc să ocupe funcţii
de
conducere în cadrul serviciilor deconcentrate trebuie să primească
iniţial un
aviz de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Ulterior,
respectivii candidaţi sunt supuşi textului în cadrul unui concurs
organizat de
ANFP, în baza căruia vor fi numiţi definitiv în funcţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp