Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce averi au sefii de deconcentrate

ro

28 May, 2009 03:00 3827 Marime text

averi.jpgIon Florentin (ITC) este campion la terenuri moştenite, Bogdan Huţucă (DGFP) obţine venituri din şase activităţi, iar Liviu Mocanu (CJAS) are datorii de 50.000 de euro la sora sa 

Ion Florentin, şeful pus în fruntea Inspectoratului Teritorial de Construcţii Constanţa, este de fapt singurul director de deconcentrate care şi-a postat declaraţia de avere pe pagina de Internet a instituţiei. 

Chiar dacă, până la acest moment, majoritatea conducerilor instituţiilor deconcentrate au fost deja schimbate, noii şefi instalaţi nu s-au grăbit să-şi depună declaraţiile de avere pe site-ul instituţiilor în fruntea cărora au ajuns. Asta în ciuda faptului că unii dintre aceşti şefi au primit deciziile de numire în funcţie încă de la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie.

Dintre cei mai noi şefi, doar Ion Florentin, social-democratul pus în fruntea Inspectoratului Teritorial de Construcţii Constanţa, şi-a postat declaraţia de avere pe pagina de Internet a instituţiei. Dintre cei rămaşi pe locurile pe care le-au ocupat şi înainte de schimbarea guvernării, trei vechi şefi au prezentate averile pe care le deţin.

Cât despre ceilalţi directori, pe site-urile instituţiilor aflate sub aripa lor, nu apăruse până ieri vreo declaraţie de avere. Majoritatea paginilor interfaţă a instituţiilor publice nici nu aveau trecută această rubrică ori era doar specificat faptul că mandatul fostului şef a încetat, fără însă a fi înlocuit cu cel care i-a ocupat locul. Există însă situaţii în care pe site-ul unui deconcentrat este prezentată noua structură de conducere şi CV-ul directorului, fără însă a putea fi vizualizată într-o aplicaţie distinctă şi declaraţia de avere a acestuia. Este cazul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, unde fotoliul de director este ocupat de Bogdan Dima Tenoiu.

Vechii şefi şi avuţiile lor

Cei care au rămas în fotoliile instituţiilor încă de pe vremea legislaturii trecute au scăpat de eticheta potrivit căreia completarea la timp a declaraţiilor de avere reprezintă un subiect tabu, dar mai ales o sarcină greu de îndeplinit.

Noul şef de la Construcţii, Ion Florentin, stă bine la capitolul moşteniri. În declaraţia sa de avere, completată la 15 mai 2009, se precizează că directorul ITC are două terenuri agricole în localitatea Crucea, unul din 2000 şi altul din 2002, şi unul intravilan, cu care s-a pricopsit în 2003, dar şi o casă, dobândită tot în 2003, asupra căreia are doar 1/5 cotă parte. Şeful ITC şi-a cumpărat, în 2006, un autoturism VW şi a înstrăinat altul pentru 4.000 de euro. În 2007 şi-a luat un Peugeot şi a vândut o altă maşină pentru 5.000 de euro. La capitolul venituri, Ion are declarate trei conturi deschise în 2002, 2005 şi 2006, la Raiffeisen Bank, ING Bank şi BRD Bank, de 5.000 de lei, 10.000 de lei, respectiv 5.000 de lei. De asemenea, mai este precizat faptul că într-un cont deschis în 1994 are 7.500 şi 8.000 de euro, bani pe care i-a dobândit din „acte sisteme de acumulare". În privinţa venitului pe care l-a obţinut în anul precedent completării declaraţiei, Ion Florentin primea de la ITC 57.384 lei, iar soţia sa, Gabriela Ion, de la Colegiul Comercial Carol, 7.480 lei.

Huţucă, lider la venituri

În ultima declaraţie de avere, completată la 28 august 2008, Bogdan Huţucă, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, a cumpărat, în 2006, un teren intravilan în Eforie, în 2003, un apartament în Constanţa, iar anul trecut, în 2008, o casă la Eforie. La capitolul bunuri mai figurează un autoturism Audi A4, achiziţionat în 2003. În 2006, şeful DGFP a deschis două depozite de 39.404 şi 9.185 lei/euro sau dolari, moneda nefiind însă specificată. De asemenea, are trei carduri, la CEC Bank, Raiffeisen şi Transilvania, cu câte 3.254.04, 6.360 şi 5.800 lei/euro sau dolari.

În privinţa sumelor pe care le înregistrează, directorul DGFP obţine anual, de pe urma muncii sale, venituri din şase activităţi. 

Elena Frâncu, director de ani buni la Direcţia de Sport Constanţa, deţine, potrivit ultimei declaraţii completate la începutul anului, pe 28 ianuarie, două terenuri intravilane, unul la Mihail Kogălniceanu, iar altul - la Cumpăna, primul obţinut în 2005, altul în 2008, dintr-o donaţie. La rubrica bunuri, Frâncu declară că deţine din 1989 un apartament în Constanţa, iar în 2008 şi-a cumpărat un autoturism Audi A3. În trei conturi deschise la Alpha Bank, în 1995, directorul executiv are 15.000 de lei, 35.000 de euro, respectiv 14.000 de dolari. De pe urma exercitării funcţiei de director executiv la DSJ, Elena Frâncu obţine, anual, 45.549 lei, iar în calitate de membru şi lector la Universitatea „Ovidius", 12.000 de lei.

2008, an profitabil pentru Mocanu

În categoria şefilor cu continuitate în instituţiile deconcentrate intră şi Liviu Mocanu, preşedinte director general la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa. Potrivit declaraţiei de avere completate în 6 aprilie, Mocanu declară că are două terenuri, unul intravilan, la Techirghiol, dobândit în 2006, şi altul la Nalbant, în Tulcea, cumpărat în 2008. Tot anul trecut, Mocanu şi-a cumpărat un apartament în Constanţa şi a vândut unul în Mangalia. În privinţa conturilor, Mocanu deţine unul din 2008, în care are 15.000 de lei, iar la capitolul datorii, directorul are împrumutaţi, în 2008, 20.000 de euro de la Unicredit Ţiriac şi alţi 50.000 de euro de la sora sa, Luminiţa Carmen Radu. Liviu Mocanu câştigă, anual, de la CJAS, 60.020 de lei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii