Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:03 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cererile rromilor, solutionate doar prin intermediul presei

ro

15 Feb, 2005 00:00 870 Marime text

Insistente si presiuni, legi impotriva ignorantei

Partida Rromilor a fost dusa cu presul de PSD, afirma presedintele Organizatiei Femeilor acestei formatiuni politice * Toate proiectele depuse de organizatiile locale de rromi au fost supuse probei timpului * Subiectul legat de soarta femeilor rrome, desi este in fierbere la nivel international din cauza lipsei de informatie si educatie cu care se confrunta acestea, nu este interesant pentru nationalitate * Purtatorul de cuvant al Primariei Constanta, Liviu Tramudana a precizat, intr-un final, ca va analiza solicitarile minoritatii

Situatia reprezentantelor minoritatii rrome din Romania este binecunoscuta in toate structurile guvernamentale nationale, iar vorbele denigratoare referitoare la familiile acestora au trecut de multa vreme granitele tarii. Un mod rezonabil de rezolvare, macar in parte, a problemelor etniei nu a fost gasit de vechea guvernare, desi promisiunile facute in campaniile electorale sunau mai mult decat promitator. Ba, mai mult decat atat, nici macar drepturile legale ale minoritatii nu au fost respectate. La Constanta, fie ca le-au fost promise case, fie rezolvarea urgenta a neregulilor legate de acte, foarte multi dintre rromi nu au certificate de nastere si buletine de identitate, ori macar asigurarea unor fonduri pentru pregatirea didactica a catorva reprezentanti, toate formulele atragatoare din perioada alegerilor s-au dovedit a fi doar vorbe in vant. Toate proiectele depuse de Organizatiile locale de rromi au sfarsit, inevitabil, in maldarele de dosare asezate pe vre-un raft al Primariei.Oameni calificati exista, dar Primaria nu acorda spatiuLacramioara Georgescu, presedintele Asociatiei "Speranta si Incredere" si mediator sanitar al minoritatii rrome locale, dupa ce a absolvit cursurile "Pregatirea Femeii rrome in viata publica si politica din Romania", organizate de Asociatia Femeilor Rrome Romania, a constatat, cu stupoare, ca nu-si poate deschide un cabinet local deoarece Primaria Constanta ignora cu desavarsire cererea sa. "Cursul mentionat a fost sustinut de 20 de fete, din 20 de judete ale tarii, pregatirea fiind intensa. Dupa o evaluare a acestor cursuri s-a decis infiintarea unor filiale ale Asociatiei Femeilor RRome in trei judete ale tarii, iar, spre bucuria noastra, la Constanta s-a decis infiintarea unui Centru de Consiliere si Formare Profesionala. S-au facut numeroase demersuri la Primaria locala in vederea acordarii unui spatiu pentru acest Centru, insa nu am primit nici un raspuns", afirma Lacramioara Georgescu. Ca reprezentanta a rromilor, cunoaste mai bine decat oricine parerile oamenilor vis-a-vis de semenii sai si este singurul mediator sanitar, calificat, din judetul Constanta. Deoarece solicitarile sale nu sunt auzite de catre edilul local, Lacramioara Georgescu preconizeaza ca in urmatoarele doua saptamani Guvernul Romaniei va trimite o recomandare Primariei locale in vederea rezolvarii problemei sediului. Si faptul ca este femeie, constituie un impediment in calea infiintarii acestui centru, discriminarile manifestandu-se din plin la toate nivelele locale. Alte bete puse in caleOrganizatia Femeilor din cadrul Partidei Romilor Constanta are aceeasi soarta in ceea ce priveste solicitarile facute Primariei locale. Presedinta Organizatiei, Neti Ionita ne-a declarat ca va demara un proiect care se va baza pe integrarea femeilor rrome in societatea romaneasca, dar intampina numeroase probleme la nivel local. Potrivit acesteia, Partida Romilor nu se mai straduieste doar pentru membrii sai, ci incearca o colaborare cu celelalte minoritati nationale fiindca, singuri, nu vor reusi niciodata. De asemenea, dupa alegerile din noiembrie 2004, structura formatiunii este putin zguduita, iar "rromii au fost dusi din nou cu presul". "Partidul Social Democrat Constanta ne-a promis foarte multe lucruri, insa cand este vorba de fapte ne ignora total. In judetul nostru nu se face nimic", afirma Neti Ionita. Deocamdata, reprezentantii Partidei incearca sa-ti consolideze formatiunea, iar in acest trimestru al anului vor demara alte discutii cu reprezentantii statului in judet. Oricum, sunt hotarati sa ceara sprijinul Guvernului si al Asociatiei Nationale a Romilor, nou infiintata, pentru rezolvarea si dizolvarea "dominatiei locale". Primaria stie! De la noi...Pentru clarificarea onesta a problemei legata de acordarea unui sediu pentru infiintarea Centrului de Consiliere si Formare Profesionala, am luat legatura cu purtatorul de cuvant al Primariei Constanta, Liviu Tramudana. Daca in prima faza nu stia despre existenta acestei cereri, vrafurile de dosare sunt multe pe rafturile institutiei, intr-un final ne-a cerut un numar de inregistrare al solicitarii, cu specificatia ca aceasta cerere va fi analizata. Desigur, faptul in sine este imbucurator, vor avea si rromii un loc unde sa-si poata varsa necazul, insa modul in care a fost luata in serios aceasta cerere este trist. Altfel nu se putea? Oare, pe cale normala nu se putea rezolva aceasta solicitare? Nu de alta, dar sunt mii si mii de cereri, iar oamenii sunt rezervati si treptat, treptat aluneca incet pe o spirala a tacerii din pricina indiferentei institutiilor statului. Urmatorul pas este format din vociferari si barfe care denigreaza, intr-un final, imaginea institutiei statului in teritoriu. Minoritatile locale trebuie sa beneficieze de mai multa atentie din partea reprezentantilor locali, deoarece intrarea in Uniunea Europeana se va face cu rromi cu tot.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii