Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC da bani TV Neptun pentru premiile din emisiuni

ro

08 Jul, 2009 03:08 1215 Marime text

bani_emisiune_cjc_30.jpgConsilierii judeţeni votează mâine alocarea către Televiziunea Neptun a sumei de 3.593,80 de lei, pentru premierea câştigătorilor emisiunii pentru copii „Noroc că ştii", din 1 iunie

Nu este prima dată când trustul de presă beneficiază de facilităţi pe banii autorităţilor locale. Întâmplător sau nu, în 20 martie 2009, Primăria Constanţa a atribuit, pentru patru ani, contractul privind serviciul de publicitate TV ofertantului SC Soti Cable Neptun SRL, pentru 2.689.076 lei. 

Invocând prevederile unor articole din Legea Bugetului de Stat, din Legea nr. 273 privind finanţele publice locale şi din Legea privind administraţia publică locală, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, vrea să scoată din vistieria CJC-ului 3.593,80 de lei pentru a premia doi copii desemnaţi în urma unei emisiuni a postului local de televiziune, TV Neptun. Practic, proiectul de hotărâre se vrea a fi unul care îl continuă pe cel al burselor acordate elevilor merituoşi din judeţ, din moment ce la competiţia televizată au participat 25 de copii din judeţ având cele mai bune medii. Astfel, au fost aleşi câte cinci copii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi a XI-a.

Însă, de la alocarea unor burse din banii publici unei comunităţi anume, la a da o sumă relativ importantă către un serviciu privat, este cale lungă, chiar dacă în expunerea de motive ataşată proiectului de hotărâre este evidenţiat faptul că „CJC poate aproba, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, bugetul propriu al judeţului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar". Practic, orice mass-media locală, care ar solicita un serviciu sau o sumă asemănătoare celei acordate TV Neptun-ului, ar trebui să beneficieze fără rezerve de astfel de tratament preferenţial.

Cei aproape 3.600 de lei reprezintă suma pe care CJC-ul, în numele TV Neptun, îi va cheltui pentru premierea echipei clasate pe locul I la concursul de cultură generală „Noroc că ştii", pentru achiziţionarea a două calculatoare. Sprijinul financiar a fost solicitat CJC-ului de către conducerea TV Neptun, prin adresa nr.823/06.05.2009, înregistrată la Consiliul Judeţean în data de 20.05.2009.

Expertissa Constanţa SRL, din nou în peisaj

La proiectul de hotărâre se află ataşată şi factura cu care s-au achiziţionat deja, încă din 28.05.2009, sistemele de calcul, achiziţionate de la nimeni alta decât Expertissa Constanţa SRL, firma „de casă a PSD-ului", cunoscută pentru livrările de calculatoare pe care le-a făcut în judeţ, prin programul de informatizare a tuturor instituţiilor de învăţământ, şi favorizată la afacerile pe care le făcea cu statul, de pe vremea când PSD era la guvernare. Programul de informatizare a fost iniţiat taman înaintea alegerilor locale din 1 iunie 2008. Astfel, prin Hotărârea nr. 62/2008 privind aprobarea „Proiectului Sistem Educaţional Informatizat Judeţean (SEIJ)", în cadrul „Programului de susţinere a învăţământului preşcolar şi preuniversitar clasele I-VIII" din mediul rural al judeţului Constanţa, preşedintele CJC, iniţiatorul proiectului, anunţa că intenţionează să cumpere aproximativ 4.000 de calculatoare, cu echipamente periferice şi de copiere, pentru unităţile de învăţământ din judeţ.

Televiziunii Neptun îi plac banii publici

De altfel, nu este pentru prima dată când trustul de presă beneficiază de facilităţi pe banii autorităţilor locale. Întâmplător sau nu, în 20 martie 2009, Primăria Constanţa a atribuit, pentru patru ani, contractul privind serviciul de publicitate TV ofertantului SC Soti Cable Neptun SRL, pentru suma de 2.689.076 lei.

De asemenea, în şedinţa de Consiliu Judeţean din luna mai, aleşii judeţeni au mai votat un proiect de hotărâre prin care alocă televiziunii locale suma de 26.000 de lei, bani cheltuiţi pentru organizarea campaniei de strângere de fonduri „Dă o speranţă!", din luna aprilie, pentru opt persoane grav bolnave, aflate în atenţia CJC. Banii s-au cheltuit pentru construirea, montarea şi demontarea decorului, concepţia grafică a materialelor promoţionale, dar şi pentru prestaţiile artistice, cazarea şi masa invitaţilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii