Comuna Valu lui Traian serbeaza Ziua Recoltei
Comuna Valu lui Traian serbeaza Ziua RecolteiPrimăria şi Consiliul Local Valu lui Traian organizează duminică, 27 septembrie, pe stadionul din localitate, „Ziua Recoltei 2009".
Primarul comunei, Florin Mitroi, promite o sărbătoare dedicată recoltelor bogate, plină de cântec şi voie bună. La eveniment a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu, alături de alte oficialităţi de la Bucureşti.
În cadrul expoziţiei organizate vor putea fi admirate lucrări de artizanat, icoane pictate şi sculpturi realizate de artistul local George Marincu, alături de cele mai frumoase exemplare din gospodăria crescătorilor de animale din comună şi de nenumărate soiuri de fructe şi legume. Serbarea va începe la ora 08.30, cu vizitarea standurilor amenajate de producătorii agricoli, după care va urma deschiderea oficială, la ora 11.00. Între 11.30 şi până la lăsarea nopţii se va desfăşura, pe stadion, un program artistic de zile mari. Locuitorii şi oaspeţii vor avea prilejul să-i vadă urcând pe scenă pe Ionuţ Dolănescu, Maria Ciobanu, Mioara Velicu, Mariana Edulescu, Nemuritorii, Marius Cristel Marin, Geta Postolache, Ionuţ Petreală, Nicolae Pavel, Anna, Florin Decuseară, Samariana, Mădălina Manolache, Aurel Sava, Vacanţa Mică, Nicu Albu şi Taraful Rustic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp