Consiliul Judetean cauta investitori pentru RAJA
Consiliul Judetean cauta investitori pentru RAJA
18 Feb, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1040
Marime text
Regia in cauza a solicitat ajustarea preturilor la apa potabila, precum si a tarifelor la canalizare * Cererea a fost inaintata Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala
In conformitate cu articolul 32 din OG 32/2002 privind organizarea si functionarea serviciilor publice de alimentare cu apa potabila si de canalizare, aprobat prin Legea 634/2002, precum si cu prevederile Acordului de imprumut BERD nr. 569/1997, ratificat prin OG 37/1997, aprobata prin Legea 186/1997, Regia Autonoma Judeteana de Apa (RAJA) Constanta a solicitat Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala ajustarea preturilor la apa potabila si a tarifelor la canalizare. Preturile la apa potabila s-au ajustat cu indicele preturilor de consum de 107,83% aferent perioadei iulie-decembrie 2003. Si tarifele de canalizare au fost ajustate cu indicele preturilor de consum de 107,29%, aferent perioadei august-decembrie 2002. Pretul apei potabile si tariful la canalizare pentru populatie contin TVA in cota de 19% conform prevederilor Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adaugata. Pretul apei potabile si tariful de canalizare pentru restul utilizatorilor nu contine TVA. In alta ordine de idei, mentionam ca presedintele Consiliului Judetean intentioneaza sa implice sectorul privat in furnizarea serviciilor judetene de alimentare cu apa si canalizare prin intermediul unui contract de delegare a gestiunii pe termen lung, ce va fi semnat pe minim 15 ani. In prezent, asa cum bine se stie, aceste servicii sunt administrate de catre Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta. De fapt, ideea este ca un participant din sectorul privat sa infiinteze o companie cu scop special, urmand ca acest participant sa devina actionar majoritar. Contractul de delegare a gestiunii se va incheia cu aceasta companie cu scop special, careia i se va da responsabilitatea pentru finantare, realizare de investitii, innoiri, exploatare, intretinere, facturare si colectarea veniturilor pentru intregul sistem de apa-canal din Constanta, incluzand sistemele a sase municipalitati invecinate. Prin implicarea partenerului din sectorul privat, Consiliul Judetean Constanta doreste sa asigure si sa mentina serviciile de apa si canalizare ale judetului, sa imbunatateasca nivelul acestor servicii, sa mareasca eficienta lor, sa optimizeze investitiile de capital pentru a asigura sustenabilitatea sistemului, tinand cont de suportabilitatea consumatorului final si sa genereze fonduri pentru judet, atragand dupa sine reducerea subventiilor publice. Toate aceste eforturi de imbunatatire a serviciilor de apa si canal sunt sprijinite de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii