Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:45 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanta exceleaza la absorbtia fondurilor Sapard

ro

23 Jun, 2006 00:00 926 Marime text
Biroul Regional Sapard Constanta Regiunea 2 Sud-Est se situeaza pe primul loc pe tara in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene si numarul proiectelor depuse. Directorul Biroului Regional Sapard, Mircea Solomon, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa ca doar de la 1 ianuarie anul curent au fost depuse 319 proiecte, in conditiile in care de la initierea programului Sapard, in anul 2001, au fost inaintate 700 de proiecte. Valoarea proiectelor depuse in acest an este de aproximativ 110 milioane de euro. Potrivit bilantului oferit de Mircea Solomon, valoarea totala a proiectelor depuse din 2001 este de aproape 230 milioane de euro."Clasamentul" la nivel de judete, in ceea ce priveste capacitatea de absorbtie a fondurilor, claseaza judetul Constanta pe primul loc, urmat de Tulcea, Vrancea, Braila, Galati si Buzau. Reprezentantul Sapard, Mircea Solomon, a precizat ca principalele investitii se realizeaza in fabrici de carne, procesare lapte, vinificatie si morarit si panificatie. El a mai precizat ca in judetul Tulcea majoritatea proiectelor depuse pentru obtinerea finantarii sunt orientate catre agroturism.La nivel de tara, Agentia de Plati pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a primit in cursul lunii mai cereri de finantare pentru programul Sapard in valoare totala eligibila de 334 milioane de euro. Suma reprezinta un record absolut in derularea Programului Sapard in tara, contributia Uniunii Europene solicitata de beneficiari fiind de 196 de milioane de euro. Proiectele private au atras fonduri in valoare de aproape 80 de milioane de euro, restul fiind axate pe laboratoare sanitar-veterinare, infrastructura rurala calamitata si drumuri forestiere. In ceea ce priveste investitiile in exploatatiile agricole, Masura 3 1, au fost depuse 288 de proiecte, iar Consiliile locale au inaintat 158 de cereri de finantare pentru reabilitarea infrastructurii rurale afectate de calamitati. Majorarea substantiala a numarului de proiecte depuse este explicata psihologic de directorul Solomon: finalizarea programului Sapard, la sfarsitul acestui an, a dus la cresterea substantiala a interesului oamenilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii