Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Moldovan „Bani pentru salarii exista, trebuie transferati dintr-o parte in alta"

ro

25 Sep, 2009 02:57 883 Marime text

Reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa în Consiliul de Administraţie al Aeroportului, Cristian Moldovan, este de părere că revendicarea angajaţilor de la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu", intraţi în grevă japoneză miercuri, ar putea fi soluţionată doar dacă acţionarul principal la aeroport, Ministerul Transporturilor, va fi de acord cu transferul sumei necesare din fondul de achiziţii în fondul de salarii.

Angajaţii de la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu" au intrat, miercuri, în grevă japoneză pe termen nelimitat, după ce negocierile cu reprezentanţii administraţiei la ITM au eşuat. Revendicările acestora vizau nerespectarea acordului colectiv de muncă şi lipsa banilor pentru plata salariilor până la sfârşitul anul.

Cristian Moldovan, în calitate de reprezentant al CJC - care deţine 20% din acţiunile aeroportului -, a precizat că s-a ajuns la această situaţie pentru că cei de la Finanţe au impus un buget pentru 2009 egal cu cel din 2007, în ciuda faptului că traficul aerian şi numărul angajaţilor au crescut. Întrebat ce poate face CJC-ul, în calitate de acţionar, pentru a-i ajuta pe protestatari, Moldovan a precizat că instituţia în sine nu are bani să-i ajute pentru că „toţi banii sunt în bugetul mare al aeroportului". În schimb, soluţia oferită pentru ieşirea din această dilemă a fost transferarea banilor economisiţi din fondul de achiziţii în cel de salarii, procedură cu care se pare că cei din Ministerul Transporturilor nu sunt de acord, momentan. „Cei din Ministerul Finanţelor se pare că refuză să aprobe acest transfer, invocând un acord secret cu FMI, care stipulează limitarea fondului de salarii la nivelul celui din 2007", a mai completat Moldovan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii