Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:29 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce deviză a pornit la drum candidatul ARD pe Colegiul 6 Iustin Fabian Roman a vorbit cu oamenii din Poarta 6 şi din cartierul I.C. Brătianu (galerie foto)

ro

19 Nov, 2012 02:50 2548 Marime text
iustin_1.jpgAlianţa România Dreaptă propune constănţenilor din Colegiul 6 un nume nou şi în acelaşi timp un candidat-exponent al unei generaţii tinere, care se declară dornic de schimbare. „Nu am discurs politic, nu sunt politician. Vreau să schimb ceva în România", este deviza lui Iustin Fabian Roman pentru alegerile parlamentare.

Sâmbătă, Iustin Fabian Roman a fost în mijlocul constănţenilor din zona Poarta 6 pentru a-i convinge că reprezintă cea mai bună variantă pentru ei. „Vă înţeleg nemulţumirile, ştiu că nu sunt locuri de muncă, ştiu că viaţa este grea, ştiu că salariile au fost tăiate, aveţi dreptate. Dar trebuie să ştiţi că la alegerile parlamentare nu contează culoarea politică ci omul pe care îl alegeţi să vă reprezinte. Este foarte important ca viitorul parlamentar să fie alături de dumneavoastră", i-a spus unei constănțence Iustin Fabian Roman.

Oamenii l-au recunoscut și au dialogat cu el

iustin_2.jpgOamenii din Piaţa Roşie, din zona Poarta 6, au fost curioşi să-l asculte pe candidatul ARD pe Colegiul 6 deputaţi și să afle despre proiectele sale. „Ia să vedem ce are să ne spună frumosul acesta", a afirmat un grup doamne. Au fost și localnici care l-au recunoscut, susţinând că el se află printre consilierii locali municipali care se opun vânzării Cazinoului. Iată și concluziile trase de Iustin Fabian Roman la finalul întâlnirii cu oamenii din Poarta 6. „Proiectele de lege pe care le voi iniţia se bazează pe problemele pe care le-am semnalat și care sunt grave, vizavi de lipsa locurilor de muncă, salariile mici şi pensiile mici. Astăzi (n.r. ieri), în Piaţa Roşie din Poarta 6, constănţenii mi-au confirmat una dintre problemele cele mai grave din punctul meu de vedere, cel privind lipsa de respect a funcţionarilor statului, practic bătaia de joc cu care suntem trataţi nu numai de instituţiile satului cât și de funcționarii din regiile autonome și companiile care au acel monopol în piață", a declarat la finalul întâlnirii cu oamenii din zona Poarta 6, Iustin Fabian Roman. Precizăm că ieri dimineață Iustin Fabian Roman a fost și în Piața 2 Cocoși din zona I.C. Brătianu unde a purtat cu oamenii aceleaşi discuţii legate de respect, de un viitor mai bun.

Legea respectului

Candidatul ARD pe Colegiul 6 le-a mărturisit oamenilor că susține o lege pe care își dorește să o promoveze indiferent dacă va ajunge sau nu în Parlament. „Eu o să mă implic pentru a crea și a susține o lege privind înființarea la nivel local a Biroului Reprezentantului Poporului, un birou cu câțiva juriști, avocați care să-i reprezinte pe cetățeni și care să penalizeze abuzurile împotriva oamenilor", le-a spus constănțenilor Iustin Fabian Roman.

Candidatul ARD pe Colegiul 6 a precizat că nu a putut să nu sesizeze la fel ca şi alţi concetăţeni lipsa de respect a administraţiei Radu Mazăre când vine vorba de împărţirea pachetelor cu alimente. „Politica pachetelor este făcută de către primării, nu de către un om, sunt de acord cu ea, dar să se limiteze vizavi de acele cozi. Trec pe lângă ele în drum spre serviciu şi văd de fiecare dată acele cozi care nu sunt normale şi revin iar la lipsa de respect a instituţiilor statului vizavi de cetăţean căci până la urmă despre aceasta este vorba", a explicat Iustin Fabian Roman. „În fiecare zi cel puţin unul dintre noi se confruntă cu birocraţia şi lipsa de respect a angajaţilor instituţiilor publice - mă refer aici în special la RADET şi Enel. Cred că dacă tot plătim facturi, merităm să fim respectaţi", a adăugat candidatul ARD pe Colegiul 6, în ideea susţinerii înfiinţării Biroului Reprezentantului Poporului.

„Susţin orice proiect bun pentru Constanţa"

Iustin Fabian Roman afirmă că interesul local nu are culoare politică, aşa cum nu au culoare politică nici problemele oamenilor şi ale comunităţii. „Atunci când preţul gigacaloriei este mare, trebuie făcute eforturi de către toţi oamenii politici pentru a-l reduce. Atunci când un proiect bun este făcut, aşa cum este şoseaua ocolitoare a Constanţei, făcută în ultimii 4 ani de Ministerul Transporturilor, acest proiect trebuie susţinut de toţi oamenii politici din Constanţa", este de părere Iustin Fabian Roman. Candidatul ARD pe Colegiul 6 a precizat că el susţine orice proiect bun pentru judeţul Constanţa, care propune dezvoltarea economiei locale, îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi dezvoltarea localităţilor.

Ce nu știm despre Iustin Fabian Roman

„Sunt tânăr, am 38 de ani, sunt căsătorit, am doi copii. Lucrez de la 21 de ani, de pe băncile facultății, și vreau să schimb ceva în tot spectrul României. Sunt de puțin timp în politică, nu am discurs politic, nu sunt politician, ci încerc să fac lucrurile așa cum le-am până acum. Așa cum am făcut în micile mele companii cu cu câțiva oameni, încerc să schimb și să facem câte ceva pentru viitorul copiilor", a declarat Iustin Fabian Roman.

Ce șanse are să fie deputat pe Colegiul 6?

„Am șansele pe care mi-le dau cetățenii", a fost răspunsul lui Iustian Fabian Roman.

Vezi platforma sa electorală:

Iustin Fabian Roman se va implica în inițierea şi promovarea unor proiecte de lege referitoare la:

- reducerea impozitului pe venitul personal de la 16% la 12%

- reducerea poverii fiscale asupra angajatorului, prin reducerea ratei contribuțiilor sociale

- reconstrucția și modernizarea sistemelor de educație și formare profesională, anticipând, pe cât posibil, societatea viitorului (Sistemul actual de învăţământ, oricât de bun a fost în trecut, astăzi este depăşit de realitate, este de părere Iustin Fabian Roman)

- creșterea salariului minim la 850 lei

- modernizarea și eficientizarea sistemului de sănătate, astfel încât nevoile oricărei persoane să fie asigurate

- creșterea semnificativă a locurilor de muncă

- creșterea salariilor medicilor și asistenților medicali

- creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni

- consolidarea autorității structurilor de aplicare a legii și creșterea încrederii cetățenilor în acestea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii