Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:43 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a fost recunoscut mondial Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol în 112 ani de activitate (galerie foto)

ro

12 Nov, 2011 01:00 3274 Marime text
08_sanatoriu.jpgIeri şi astăzi, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a fost în sărbătoare. La aniversarea a 112 ani de la momentul când a fost dată în folosinţă baza de tratament cu nămolul minune de la Techirghiol, conducerea a organizat un simpozion cu tema „112 ani de balneologie - tradiţie şi inovare la Techirghiol".

În cadrul evenimentelor, care au durat două zile, cei interesaţi au putut vizita baza de tratament a sanatoriului şi au asistat la sfinţirea locului pe care va fi ridicată o biserică. Unul dintre cei mai buni medici ai bazei de tratament, conf. univ. dr. Olga Surdu, a prezentat un studiu legat de „Terapia farmacologică şi non-farmacologică a suferinţelor locomotorii la Techirghiol". De asemenea, în cursul zilei de azi va fi organizată o acţiune caritabilă de strângere de fonduri necesare construirii unei noi biserici. Pentru a marca acest eveniment, conducerea Sanatoriului a instalat la intrarea în baza de tratament un monument din marmură, în formă de fântână arteziană, pe care sunt scrişi toţi directorii care au condus Sanatoriul începând cu 1899, de la dr. Nicolae Marinescu Sadoveanu la ec. Vasilică Rusu, actualul manager.

Investiţii în sistemul de date al bazei de tratament

Managerul Sanatoriului, Rusu Vasilică, foarte mândru de aniversarea unităţii pe care o conduce, ne-a declarat ieri că pe lângă portofoliul de diplome şi recunoaşterea mondială pe care sanatoriul şi-a câştigat-o în această perioadă, cei mai importanţi sunt oamenii care constituie echipa medicală ce a dus numele Techirghiolului şi al beneficiilor bazei de recuperare de aici peste hotare. Ba, mai mult, ca o mulţumire pentru munca depusă de întreaga echipă, pe 8 noiembrie, de la ministerul Sănătăţii a sosit acceptul pentru aprobarea proiectului referitor la „Promovarea soluţiilor e-sănătate pentru servicii medicale eficiente în cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol", un proiect în valoare de 2.024.489,79 de lei. Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul apelului 2 de proiecte deschis în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 - 2013, Axa Prioritară 3. Decizia este semnată de Cristian Anton Irimie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, ordonatorul de credite. Investiţiile care se vor face până în 2013 cu banii obţinuţi vor viza baza de tratament şi întocmirea unui sistem electronic al fişelor de date. „Din 1899 şi până acum, noi nu avem o arhivă electronică", spune managerul.

Premii şi recunoaştere internaţională a calităţii actului medical

Povestea bazei de tratament de la Techirghiol începe în 1895, când Ion Movilă a inaugurat amplasamentul, devenit cunoscut şi apreciat în toată Europa, însă din 1925 Sanatoriul nu a mai participat la evenimente în afara ţării. Abia în 2001, după 76 de ani, Sanatoriul a participat la Congresul de Geriatrie, secţia de Geriatrie şi Ginecologie din cadrul bazei de tratament având rezultate miraculoase atât pentru pacientele din ţară, cât şi pentru cele din străinătate. Abia în 2006 conf. univ. dr. Olga Surdu, medic în cadrul Sanatoriului, a reînscris Sanatoriul la Federaţia Mondială de Termalism. În 2010, Sanatoriul a obţinut primul loc în topul celui mai bun sanatoriu din ţară.

De altfel, Sanatoriul Techirghiol este singurul din ţară cu licenţă de exploatare a acestui nămol miraculos, exploatarea făcându-se doar pe un kilometru pătrat. Managerul Rusu a fost primul şef de unitate care a înfiinţat un nucleu de cercetare şi timp de 12 luni au fost studiate calităţile nămolului, rezultatele cercetărilor fiind transmise la Londra şi certificate. Ulterior, reprezentanţi ai Sanatoriului au fost invitaţi la cel de-al 69-lea Congres de Termalism de la Terme Montecatini din Italia. Ediţia de anul viitor a congresului va avea loc la Techirghiol.

Punctul maxim de recunoaştere la scară mondială a fost atins de sanatoriu în luna octombrie a acestui an‚ în cadrul celui mai mare congres mondial de termalism, care a avut loc în Slovenia, Sanatoriul Techirghiol obţinând şase premii. Anul 2011 a fost unul foarte bogat pentru sanatoriu în ceea ce priveşte participările la evenimente naţionale şi internaţionale: în martie - participare la târgul internaţional de turism de la Berlin, Germania, la târgul internaţional de turism de la Moscova - Rusia, la târgul de turism al României, Bucureşti, în aprilie - expoziţie medicală, Sankt Petersburg, Rusia, mai - cea de-a 11-a conferinţă internaţională de cercetare şi practică, Sevastopol, Rusia, Conferinţă naţională de balneologie, Neptun, al 11-lea Forum Internaţional de Sănătate, Soci, Rusia, dar şi multe altele.

Anul viitor, potrivit celor declarate de unul dintre cele mai bune cadrele medicale în acest domeniu din cadrul Sanatoriului, Olga Surdu, va fi tipărit Ghidul terapeutic pentru balneologie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii