Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a reuşit PP-DD Constanţa să obţină locul doi pe ţară la nivel de filiale

ro

15 Dec, 2012 00:00 3579 Marime text
08_ppdd_1.jpgOrganizaţia PP-DD Constanţa a ieşit învingătoare la alegerile parlamentare, cu toate acestea are un regret - nu a reuşit să-l trimită în Parlament pe preşedintele Gheorghe Slabu.

În perioada următoare organizaţiile locale vor fi luate la puricat. Atât Marian Vasiliev, prim-vicepeşedintele PP-DD Constanţa, cât şi Radu Ion, secretatul general al formaţiunii politice, au vorbit, ieri, într-o conferinţă de presă, despre necesitatea reorganizării partidului. „Ne gândim la reaşezarea organizaţiilor din teritoriu într-o altă formă. Anul viitor vor fi alegerile europarlamentare dacă nu cumva vom avea anticipate, aşa că trebuie să fim pregătiţi în orice moment", a declarat Vasiliev. La rândul lui, Radu Ion a spus: „Vom analiza rezultatele pe fiecare organizaţie în parte".

Gheorghe Slabu, liderul PP-DD Constanţa a apreciat că filiala pe care o conduce ocupă locul doi pe ţară în privinţa rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare, pe primul loc aflându-se Gorjul. PP-DD Constanţa va fi reprezentat în Parlament de doi deputaţi (Andrei Răzvan Condurăţeanu şi Mihai Tararache) şi un senator (Marian Vasiliev). De asemenea, dintre senatorii PP-DD, Marian Vasiliev se află pe primul loc pe ţară în urma rezultatelor obţinute. Amintim că acesta a câştigat în urma redistribuirii mandatul de senator pe Colegiul 2 cu 20,96%.

De ce a fost pierdut Colegiul 9 Deputaţi

Gheorghe Slabu a menţionat că din păcate în ceea ce-l priveşte, nereuşita în privinţa câştigării mandatului pe Colegiul 9 Camera Deputaţilor are mai multe cauze. Acesta a explicat că din păcate s-a implicat şi-n activitatea pe judeţ în timpul campaniei electorale şi a lăsat pe locul doi municipiul Constanţa. Nereuşita s-a datorat şi faptului că şi-a ales un colegiu mai greu pentru a-şi încerca puterile aşa cum a făcut şi liderul PP-DD, Dan Diaconescu la nivel naţional.

ppdd_2.jpg

În ce a constat succesul

Marian Vasiliev a precizat că PP-DD Constanţa poate să stea cu fruntea sus, menţionând că rezultatul de la alegerile parlamentare venit la peste un an de la înfiinţarea partidului nu poate decât să-i bucure. Vasiliev a explicat că succesul PP-DD demonstrează că o echipă unită poate să aibă rezultate bune.

Sali Negiat, fostul candidat al PP-DD pe Colegiul 3 Senat, a fost şi el prezent la conferinţa de presă. Acesta a precizat că un Parlament cu 588 de demnitari nu va fi pe placul populaţiei. De asemenea, Sali Negiat a mărturisit că în loc să auzim de măsuri privind crearea locurilor de muncă, asistăm astăzi la creşterea taxelor şi impozitelor.

Stelică Murariu, fost candidat al PP-DD pe Colegiul 2 Deputaţi, deşi, la fel ca Sali Negiat, nu reuşit să câştige alegerile, le-a mulţumit constănţenilor care l-au votat. Amintim că acesta a obţinut 17,39% din voturile electoratului.

PP-DD Constanţa va avea candidat la europarlamentare?

Dat fiind rezultatul îmbucurător obţinut în urma alegerilor parlamentare, Gheorghe Slabu ia în calcul participarea la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Gheorghe Slabu a declarat că în ciuda zvonurilor legate de alegerile parlamentare, niciun membru nu a plecat din PP-DD Constanţa până la această dată. De altfel, potrivit lui Slabu, singurul nume vehiculat în acest sens a fost cel al Mariei Stavrositu. Întrebat dacă se va lua decizia excluderii acesteia din partid, dat fiind că în timpul campaniei electorale au existat unele nemulţumiri, Slabu a precizat că nu s-a discutat o astfel de măsură.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ppddistul vesel 15 Dec, 2012 20:09 pe cand va tineti de promisiuni? 25% si alte aberatii? ati profitat de neajunsurile populatiei... de sperantele lor de tot... dar vine! vine pentru voi apocalipsa...
  • ciupanezu 15 Dec, 2012 12:16 Bai Gica , sa nu iei tu mah ?