Cum s-au descurcat parlamentarii constănţeni în prima zi de activitate
Cum s-au descurcat parlamentarii constănţeni în prima zi de activitateDar iată impresiile la cald ale noilor parlamentari de Constanţa.
Florin Gheorghe mizează pe sprijinul lui Cezar Preda şi a lui Mihai Stănişoară în privinţa acomodării
Fostul consilier local PDL, Florin Gheorghe, deputat în Colegiul 10 din judeţ declara ieri că mizează pe sprijinul colegilor parlamentari cu experienţă, Cezar Preda şi Mihai Stănişoară, pentru a reuşi într-un timp cât mai scurt să se acomodeze. „Încercăm să ne acomodăm cu programul. Nu este nici greu, nici uşor. Programul începe la 9.00 şi se încheie la 6.00. Este o activitate diferită faţă de cea pe care am derulat-o până de curând. Când eram consilier local era altceva. Aveam o şedinţă pe lună şi poate nici aceea, întâlnirii cu cetăţenii şi întâlniri pe comisii de două ori pe lună, la atât se rezuma activitatea de dinainte", a mărturisit deputatul Florin Gheorghe. Parlamentarul susţine că abia după maxim două săptămâni o să fie sută la sută stăpân pe situaţie. „După o săptămână-două o să ştim ce înseamnă Parlamentul", a afirmat, mai precis, Florin Gheorghe. Deputatul îşi dorea ieri să fie ales în Comisia pentru industrie şi servicii, mărturisind însă că concurenţa este acerbă şi că nu ştie dacă va avea sau nu şanse să prindă un loc în această comisie. Deputatul crede că această comisie i se potriveşte cel mai bine întrucât este inginer de profesie, iar experienţa acumulată îl recomandă să vină cu iniţiative legislative în domeniile industrie şi servicii.
„A fost o zi lungă, istovitoare"
Deputatul Colegiului 9, Dănuţ Culeţu, se află, de asemenea, la primul mandat de parlamentar. Ieri, preşedintele Forţei Civice Filiala Constanţa, actual parlamentar, a depus jurământul. „A fost o zi lungă, istovitoare. Am depus jurământul. Sunt, deci, deputat cu acte în regulă. Este emoţionant să fii aici, în Parlament. Azi a fost un moment solemn. Sunt la început şi sunt, desigur, câteva elemente procedurale, câteva etape pe care trebuie să le parcurg. Încerc să-mi fac datoria", a declarat deputatul Colegiului 9.
Dănuţ Culeţu se află, pentru moment, în Comisia pentru Drepturile omului. Deputatul susţine, însă, că după negocierile care vor avea loc în februarie sau chiar la jumătatea lunii ianuarie este foarte posibil să fie membru în altă comisie. Întrebat ce ar prefera, parlamentarul a mărturisit că fie Comisia Buget Finanţe, fie Comisia Economică.
Vasiliev este coleg cu Mazăre în Comisia pentru cultură
Marian Vasiliev, senator PP-DD în Colegiul 2 Senat, a declarat că spre deosebire de Camera Deputaţilor, unde sunt mai mulţi membri, în Senat este linişte. Senatorul declară că a preluat mandatul fără emoţii. „Sunt obişnuit cu publicul, nu au fost emoţii. În Senat am rămas plăcut impresionat de felul în care se lucrează. Se lucrează cu foarte multă seriozitate", a remarcat Vasiliev. Senatorul a fost ales preşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse şi este membru în Comisia pentru cultură şi artă şi mijloace de informare în masă, în această comisie fiind coleg cu senatorul USL, Alexandru Mazăre. Vasiliev a ţinut să aprecieze că mediul este unul colegial, şi că nu sunt prezente în Senat, conflictele din campania electorală existente între partidele politice.
„Colegii cred că nu ştim să scriem"
Marian Vasiliev a remarcat însă că PP-DD-ului i-a fost repartizat un loc ciudat în sală, membrii Poporului fiind separaţi de celelalte partide, mai precis de-o parte şi de alta a prezidiului, unde stau de obicei miniştri la interpelări. Reprezentanţii PP-DD spun că s-au lovit şi de prejudecăţile existente în Parlament în ceea ce-i priveşte. „Colegii cred că nu ştim să scriem, să vorbim, dar cu fiecare ocazie ei trăiesc câte un şoc şi constată că au de-a face cu oameni care ştiu să vorbească şi care ştiu de ce se află în Parlament", a afirmat senatorul PP-DD de Constanţa, Marian Vasiliev. Senatorul susţine că este complicat să reţină toate sălile, clădirea Parlamentului fiind foarte mare, dar, spre deosebire de colegii săi, pentru ajutor apelează la personalul tehnic, la secretariat.
„Ne facem datoria"
Deputatul PP-DD, Mihai Tararache, susţinea ieri că deja s-a acomodat cu modalitatea de lucru. „Astăzi (n.r. ieri ) o să stăm până la ora 24.00 în comisii. Ne facem datoria pentru că mâine este şedinţa de validare a Guvernului şi trebuie să avem formate comisiile", a declarat Tararache. Acesta a apreciat că pentru ajutor apelează la colegii din Constanţa cu experienţă, indiferent de culoarea politică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp