Cum si-au asumat raspunderea parlamentarii nostri
Cum si-au asumat raspunderea parlamentarii nostriA protestat la propriu Matei Brătianu, sau voalat, în plenul şedinţei, Alexandru Mazăre şi Cristina Dumitrache # A absentat pentru pregătirea campaniei prezidenţiale Nicolae Moga şi au lipsit, în semn de protest, parlamentarii PNL
La niciun an de la formarea Guvernului PSD - PD-L, membrii Executivului au decis să-şi asume răspunderea pentru mai multe pachete legislative cu efecte importante asupra populaţiei active.
După coduri, Cabinetul Boc s-a prezentat, marţi, în faţa parlamentarilor celor două Camere, pentru a-şi angaja răspunderea pentru trei pachete de legi: Legea salarizării unice, Legea Educaţiei Naţionale şi Legea de restructurare a agenţiilor. Negocierile au fost dure, dar, după cum era de aşteptat şi după cum reacţionează cei direct vizaţi de normativele respective, guvernanţii n-au reuşit, nici pe de parte, să-i mulţumească.
Însă, trecând peste aceste aspecte care vor fi analizate, lăudate sau contestate în perioada următoare, asumarea răspunderii Guvernului pe cele trei legi este un fapt consumat. Şi asta, în pofida atitudinii adoptate de o parte dintre parlamentari. Dacă liberalii au preferat să părăsească sala de şedinţă, unii social-democraţi au avut ca accesorii la ţinută banderole albe în semn de protest faţă de decizia asumării, iar alţi colegi plictisiţi de discursul interminabil al premierului au preferat să stea la discuţii pe holuri, să fumeze o ţigară, să dea un telefon etc.
Parlamentar PSD alături de protestatari
Judeţul nostru ar fi trebuit să fie reprezentat de 16 parlamentari - patru senatori şi 12 deputaţi. Dacă s-au supus sarcinii de partid, în sală ar fi trebuit să asiste zece deputaţi şi trei senatori, cei trei parlamentari PNL părăsind întrunirea. Însă, deputatul PSD Matei Brătianu, lider sindical, a decis să se alăture protestatarilor ce luaseră cu „asalt" Casa Poporului, întrucât nu a dorit ca, prin prezenţa sa, să dea un vot pro-normativele pentru care Executivul cerea încrederea Parlamentului. „În faţa Parlamentului erau câteva mii de alegători care protestau în numele a 1,5 milioane de bugetari care, împreună cu familiile, însumează trei milioane de alegători. Deci, noi nu aveam acel mandat, de vreme ce trei milioane de alegători protestau. Ca sindicalist, am considerat că trebuie să fiu alături de cei din rândul cărora provin", ne-a declarat parlamentarul PSD din Colegiul 7. În opinia lui Brătianu, pachetele legislative privind salarizarea unică şi învăţământul nu trebuiau asumate atât de repede, gestul Executivului fiind catalogat drept „un precedent imoral şi periculos". „Guvernul şi-a arogat puterea de a modifica orice lege. E un precedent care deschide poarta pentru orice modificare prin OUG sau asumarea răspunderii", a adăugat deputatul PSD.
„Răzvrătirea" lui Brătianu merge mai departe. El a confirmat că, în cazul depunerii unei moţiuni de cenzură pe legea salarizării unice, o va vota. „Deşi am colaborat foarte bine cu ministrul Muncii, nu sunt de acord cu acest pachet de legi şi cu oportunitatea lui. Vocea partidului nu va avea întâietate în faţa a ceea ce-mi dictează conştiinţa", a conchis deputatul PSD Matei Brătianu.
Campania prezidenţială a primat
Colegul său din Senat, social-democratul Nicolae Moga, a avut „o problemă mai importantă decât asumarea răspunderii de către Executiv". El ne-a mărturisit că n-a fost la Parlament pentru că a preferat să aibă o întâlnire de lucru cu toţi primarii şi viceprimarii din Colegiul 2, unde a fost ales senator. „Am vorbit despre fonduri UE, subvenţii în agricultură şi alte probleme cu care se confruntă. Am discutat referitor la campania electorală pentru prezidenţiale şi la mesajele pe care trebuie să le transmitem oamenilor. Trebuie să ducem o campanie prin fapte, nu prin vorbe", ne-a declarat Moga. De altfel, senatorul a subliniat că s-a simţit jignit de guvernanţi, deoarece „Executivul ne-a tratat ca pe o anexă", cea ce a constituit un motiv în plus pentru a nu participa la şedinţa comună a parlamentului.
Şi cu toate acestea, senatorul PSD exclude varianta de a vota o moţiune de cenzură ce ar urma să fie depusă de PNL şi UDMR. „Sunt răzvrătit, îmi spun punctul de vedere, dar trebuie să respect votul majorităţii din partid. Au suprapus crizei economice luptele pentru prezidenţiale şi nu este momentul oportun", a specificat Nicolae Moga.
Minoritari, dar radicali
Doi dintre deputaţii validaţi de electoratul constănţean sunt reprezentanţi ai minorităţilor. Atât Amet Aledin (UDTTMR), cât şi Ibram Iusein (UDTR) au participat la cele trei şedinţe consecutive. „Pentru că acesta era programul", a fost explicaţia dată de Ibram. După părerea sa, Legea educaţiei nu era o urgenţă şi necesita dezbateri. „N-am înţeles de ce atâta grabă. Nu e nici firească şi nici binevenită", a adăugat deputatul UDTR.
Potrivit parlamentarului UDTTMR Amet Aledin, ulterior, grupul minorităţilor a avut o şedinţă, iar opiniile „s-au cam radicalizat", existând unele nemulţumiri. „A fost o discuţie tranşantă, în special, referitoare la scăderea drastică a fondurilor alocate minorităţilor. Am transmis un mesaj în sensul rezolvării situaţiei şi aşteptăm un răspuns. Am abordat şi aspecte legate de învăţământul în limba maternă, neincluse în lege, precum şi cazuri particulare, cum este situaţia inspectorului de limba turcă din judeţul nostru, care a pierdut jumătate de normă în contextul în care minoritatea turco-tătară este preponderentă", ne-a declarat deputatul UDTTMR. Cât priveşte votarea unei moţiuni de cenzură, Amet Aledin a precizat că se va lua o poziţie unitară a minorităţilor. În schimb, colegul de la UDTR a declarat că nu va susţine moţiunea, întrucât „niciodată nu am votat o moţiune de cenzură".
Absenţi motivaţi
Potrivit deputatului liberal Gheorghe Dragomir, doar liderii de grup şi preşedintele PNL au stat în sală, pe parcursul prezentării mesajului transmis de Crin Antonescu. „Noi am lucrat la moţiunea de cenzură. E suficient şi una pentru a pica Executivul şi, oricum, toate trei pachetele legislative vor fi atacate la Curtea Constituţională", a afirmat deputatul Dragomir. Colegul său, Mihai Lupu, a completat că absenţa parlamentarilor PNL a avut ca motiv faptul că legile respective n-au fost dezbătute, iar majoritatea amendamentelor au fost ignorate. „Şi eu am făcut amendamente referitoare la remunerarea profesorilor şi n-au fost luate în considerare", a adăugat Lupu.
Cu banderola pe mână
Senatorul PSD Alexandru Mazăre şi deputatul Cristina Dumitrache au purtat o banderolă pe braţ, motivând: „Pentru că nu am fost de acord cu procedura adoptării legilor respective şi dezinteresul manifestat faţă de amendamente". „Parlamentul a fost transformat într-o anexă a Guvernului, dar legile pot fi îmbunătăţite în perioada următoare, mai ales cea a salarizării unice", a afirmat Mazăre. Însă, când vine vorba de moţiunea de cenzură, ei au specificat că vor acţiona solidar cu partidul din care fac parte, iar forma de protest adoptată nu reprezintă o certitudine că vor vota pentru căderea Executivului. De altfel, surse din PSD au confirmat că, la şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate, doar puţin peste 30% dintre deputaţi şi senatori şi-au exprimat dorinţa de a părăsi guvernarea. Un „nu" hotărât moţiunii de cenzură a spus şi deputatul PSD Eduard Martin. Chiar dacă n-a purtat banderolă, asta nu înseamnă că a fost de acord cu asumarea răspunderii. „Nu-mi convine ce se întâmplă, dar nu voi susţine moţiunea pentru că e nevoie de stabilitate politică în ţară. Momentul a fost ales prost. După prezidenţiale, în funcţie de ce va fi atunci, dacă se va depune o moţiune de cenzură, e posibil să o votez", a conchis Martin.
Liniştiţi şi mulţumiţi
În contextul prezentat, parlamentarii PD-L de Constanţa n-au de ce să-şi facă probleme privind o eventuală cădere a Guvernului. Deputatul Constantin Chirilă nu exclude posibilitatea depunerii de către PNL şi UDMR a moţiunii de cenzură. „Această asumare a fost un act de curaj şi trebuia făcut. Până acum, toţi s-au eschivat sub masca momentului neprielnic şi s-a ales praful de ţara asta. Trebuia să se ia taurul de coarne şi să nu se mai stea cu mâna întinsă după voturi", a declarat Chirilă. De aceeaşi părere este şi deputatul Maria Stavrositu. „PNL face doar un joc politicianist. E în campanie electorală şi are nevoie de imagine", a avertizat Stavrositu, apropo de intenţia liberalilor de a depune moţiunea de cenzură.
{mos_ri:PSD,PD-L}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- redivivus 17 Sep, 2009 03:21 Ca de obicei,am vazut figuri sinistre,dubioase,priviri absente,maxilare mestecand guma,discutii la telefon sau in grup.Aceeasi nesimtire.Acesti politicianisti au demonstrat ca si pana acum,lipsa de caracter,de prestigiu,de personalitate.Majoritatea parlamentarilor s-a dovedit pana acum o adunatura de cea mai josnica speta. Politicianisti voiajori care trec usor dintr-un partid intr-altul.Cei mai multi isi inchipuie ca posteritatea le va masura activitatea si rezultatele dupa numarul si marimea vilelor construite cu bani furati.Istoria cea adevarata se va razbuna contra celor care trebuia sa ramana arhivari sau vanzatori la tarabe.Toti acestia se vor regasi in cartea de istorie a poporului roman sub forma unor muste strivite de evenimente.Si istoricul va zice:acesta a batjocorit sanatatea publica,acela invatamantul,celalalt finatele....si va sterge cu guma urmele murdare lasate de cei care au facut rau societatii romanesti.