Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:34 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel decide dacă vicele este sau nu incompatibil Situaţia lui Floriean Hristea ar putea fi lămurită luni

ro

17 Jun, 2011 00:00 1872 Marime text
hristea_-_Florian_Hristea.jpgInstanţa ar putea emite luni soluţia cu privire la procesul privind starea de incompatibilitate a viceprimarului din Cernavodă, Floriean Hristea.

Reamintim că la finalul lui 2010, pe 14 decembrie, primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, i-a intentat proces secundului său, acuzându-l că este incompatibil cu funcţia publică pe care o deţine. Prin dosarul nr. 18413/118/2010, înregistrat pe 15 aprilie la Curtea de Apel ca urmare a recursului declarat împotriva hotărârii date de Tribunal, Oraşul Cernavodă prin primar şi primăriţa Mariana Mircea au solicitat încă o dată prefectului judeţului constatarea stării de incompatibilitate în cazul vicelui cernavodean.

Mariana Mircea şi-a fundamentat acţiunea pe faptul că Floriean Hristea ar ocupa, în acelaşi timp, atât funcţia de vice, cât şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale. Primăriţa Mircea l-a găsit pe acesta figurând ca administrator la o firmă şi l-a dat rapid în judecată, cel mai probabil cu intenţia de a scăpa de el. Într-o ediţie anterioară arătam că, potrivit datelor oficiale furnizate de Registrul Comerţului, viceprimarul oraşului Cernavodă, Floriean Hristea, era asociat al SC Histria SRL şi administrator al Histria Galaţi SRL - Filiala Cernavodă, despre care se precizează că nu are personalitate juridică.

Tribunalul s-a pronunţat pe 11 februarie în acest caz, dispunând emiterea de către prefect a ordinului de încetare a mandatului viceprimarului Floriean Hristea. Reamintim că Prefectul Claudiu Palaz ne-a declarat la vremea respectivă că decizia va fi pusă în aplicare după ce va rămâne definitivă şi irevocabilă. După hotărârea dată de Tribunal, atât viceprimarul Floriean Hristea, cât şi prefectul judeţului Constanţa au făcut recurs. De precizat că în acest proces pronunţarea Curţii de Apel a fost amânată până acum de două ori, o dată pentru 14 iunie şi mai apoi pentru 20 iunie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii