Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 27 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegaţie din Krsko, prezentă la Cernavodă

ro

15 Nov, 2008 02:39 580 Marime text

În acest week-end, autorităţile locale din Cernavodă sunt gazda unei delegaţii slovene, din Krsko, oraş cu care, în vara acestui an, s-a semnat un acord de înfrăţire.

Astăzi, începând cu ora 10.00, în sala de festivităţi a Liceului Energetic din Cernavodă, delegaţia alcătuită din  reprezentanţi ai Primăriei, unităţilor de învăţământ şi câteva societăţi comerciale din zona Krsko se vor întâlni cu delegaţi ai principalelor instituţii şi societăţi de pe raza oraşului Cernavodă. Acordul semnat în iulie, anul acesta, presupune facilitarea schimburilor de informaţii şi experienţe în majoritatea domeniilor de activitate, educaţie, tineret, sport şi cultură, comerţ şi industrie, transport, turism, agricultură, medicină, sănătate.

Reprezentanţii români vor discuta cu invitaţii lor despre modalitatea în care aceştia îşi desfăşoară activitatea şi vor încerca să stabilească relaţii de colaborare, în vederea îmbunătăţirii sistemului de lucru.

Pe parcursul celor două zile, cât va fi prezentă delegaţia străină pe teritoriul ţării, autorităţile din Cernavodă au pregătit pentru oaspeţii lor un program diversificat, vizite la câteva societăţi comerciale din zonă, dar şi o degustare de vinuri dobrogene la crama din vecinătatea oraşului.
În finalul zilei, delegaţia este invitată la o cină festivă, la care se vor servi mâncăruri tradiţionale româneşti, oaspeţii având parte, de asemenea, de un program cu muzică şi dansuri populare româneşti. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii