Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:43 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Democratii isi masoara fortele in batalia localelor

ro

26 Feb, 2004 00:00 938 Marime text
Conformandu-se directivelor de la nivel central, organizatia judeteana a Partidului Democrat Constanta a inceput, de aproximativ doua saptamani, sa pregateasca listele de candidati pentru viitoarele alegeri. "Suntem intr-un stadiu foarte avansat in ceea ce priveste intocmirea listelor pentru alegerile locale. Acestea au fost depuse la Biroul Permanent National. Cat priveste listele pentru functiile de senator sau deputat, "acestea sunt departe de a fi finalizate, pentru ca intai trebuie sa ne masuram fortele la alegerile locale si apoi vom discuta", ne-a spus vicepresedintele PD Constanta, Dumitru Moinescu, fara a preciza vreun nume sau numarul celor inscrisi pe aceste liste, intrucat "este posibil sa mai apara modificari". Referitor la listele pentru alegerile locale, Moinescu a adaugat ca intre cei inscrisi se regasesc tineri, femei, oameni de afaceri, pensionari, astfel incat sa fie reprezentate toate organizatiile din partid. Cat priveste criteriile care au stat la baza selectiei, in vederea formarii listelor de candidati, liderul PD a precizat ca printre acestea se regasesc, pe langa activitatea pe care candidatii au desfasurat-o in partid, modul in care acestia au contribuit la promovarea imaginii PD sau contributia la atragerea de noi membri. "Ne punem mari sperante ca aceste criterii vor fi puse in aplicare, pentru ca intocmirea listelor sa nu intampine nici un fel de probleme", a conchis reprezentantul PD. Dumitru Moinescu a mai precizat ca in cadrul ultimei intalniri a membrilor Biroului Permanent National, ce s-a desfasurat marti, s-au stabilit detaliile tehnice ale campaniei electorale. "Am discutat despre cei care vor participa la instruirea candidatilor la nivelul judetelor si am cazut de acord in privinta sustinerii unei motiuni de cenzura, unde vom cere ajutorul chiar si altor partide, respectiv Partidul National Liberal, Partidul Romania Mare si cei care reprezinta minoritatile, mai putin UDMR", a mai adaugat Moinescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii