Deputatul Dida crede ca presedintii Camerelor vor fi schimbati
Deputatul Dida crede ca presedintii Camerelor vor fi schimbati
19 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
668
Marime text
# Parlamentarii PSD vor face demersuri pentru continuarea investitiilor abandonate din judet
Deputatul Corneliu Dida a ramas singurul parlamentar al opozitiei care din cand in cand mai simte nevoia sa comunice cu presa pe marginea evolutiei vietii politice si a activitatii parlamentare. El a prezentat ieri in cadrul unei conferinte de presa, programul reprezentantilor PSD Constanta din Parlament pentru cea de-a doua sesiune parlamentara din acest an. Cu toata nu exista dovada palpabila a activitatii lor, Dida a apreciat ca bilantul primelor 10 luni de mandat al celor trei deputati PSD este unul imbucurator.Pentru a dovedi ca toamna debuteaza sub auspiciile unei activitati autentice sustinute, Dida a precizat ca va avea la inceputul saptamanii o interpelare la adresa ministerelor Sanatatii si Educatiei si Cercetarii. Deputatul a spus ca este interesat de ce se va intampla cu proiectul care a fost inceput pe vremea PSD la Spitalul Judetean Constanta, dar si cu cladirea din apropierea noului Campus al Universitatii Ovidius, pentru care ar mai fi nevoie de 3-4 milioane de euro pentru a fi finalizat.In legatura cu intentiile de modificare a regulamentului Camerelor Parlamentului si implicit cu schimbarea din functiile de presedinti ai lui Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase, Dida crede ca practic nu poate fi evitata inlocuirea celor doi. "Nu stiu exact ce turnura vor lua lucrurile, insa sunt convins ca se va ajunge cu initiativa celor de la Putere pana la Curtea Constitutionala. De aici mai departe, este totul posibil", apreciaza deputatul.In finalul conferintei, parlamentarul a facut referiri critice la preocuparile actualei coalitii din guvernamant. Dida sustine ca actualii guvernanti intreprind demersuri inoportune cum ar fi modificarea Legii 215 a administratiei publice locale si altele, in timp ce populatia o duce din ce mai greu in avalansa tuturor scumpirilor din ultima perioada.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii