Deputatul Manuela Mitrea, alaturi de cetateni

06 Apr, 2009 03:28
ZIUA de Constanta
1014
Marime text

Parlamentarul PSD a ţinut, în acest
week-end, audienţe cu cetăţenii Colegiului 8. Aceştia şi-au expus problemele
cotidiene, aşteptând încă soluţii din partea autorităţile locale.
După aproape două luni de la deschiderea cabinetului parlamentar, tot mai mulţi cetăţeni au trecut pragul în speranţa că problemele aduse la cunoştinţa deputatului pe care l-au ales îşi vor găsi rezolvare. La întâlnirea de ieri a deputatului PSD Manuela Mitrea cu cetăţenii colegiului, primul pas a fost făcut. Sub coordonarea sa şi cu ajutorul consilierilor au fost trimise cereri către toate instituţiile locale abilitate să găsească o soluţie potrivită.
Chiar dacă majoritatea problemelor ridicate de cetăţeni sunt solicitări individuale, care nu pot face obiectul unor interpelări parlamentare sau legi, deputatul Mitrea a precizat că le acordă în continuare atenţia cuvenită.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii