Deputatul Sali Negeat dirijeaza din umbra organizarea congreselor pentru desemnarea presedintelui si
Deputatul Sali Negeat dirijeaza din umbra organizarea congreselor pentru desemnarea presedintelui siInterese, orgolii, ambitii si apetit pentru putere
Consiliul Reprezentantilor UDTTMR, intrunit intr-o sedinta nestatutara, a hotarat suspendarea din functie a presedintelui Iusuf Timusin * Gruparea in spatele careia se afla deputatul Sali Negeat incearca sa convoace doua congrese: unul pentru desemnarea noii conduceri a UDTTMR, care sa-i fie favorabila, si altul pentru adoptarea modificarii statutului * Amendarea articolului 167 din statut i-ar da posibilitatea lui Negeat sa candideze pentru un nou mandat la Camera Deputatilor
Uniunea Tatarilor Turco-Musulmani din Romania este macinata, de luni de zile, de lupte interne care cu greu au ajuns la urechile opiniei publice. Ici, colo cate o informatie legata de atitudinea membrilor a ajuns la urechile presei locale care si-a facut datoria de a-i informa pe cetateni, dar mai ales pe etnicii tatari, despre cum merg lucrurile in organizatia a carei conducere le reprezinta interesele. Ieri, la sediul uniunii unde au fost invitati, ziaristii au aflat ca, de fapt, interesele, orgoliile si ambitiile sunt cele care guverneaza viata membrilor conducerii organizatiei. Toata lumea este constienta de faptul ca alegerile generale programate sa se desfasoare in noiembrie stau la baza conflictului dintre vechea conducere a uniunii, in spatele careia se ascunde, nu prea discret, deputatul Sali Negeat, si conducerile filialelor locale desemnate prin alegeri. In ciuda opiniei unora, care sustin ca doar de doi ani la UDTTMR s-a inrautatit situatia, astfel de conflicte s-au mai inregistrat de-a lungul timpului in momente care, culmea, au coincis cu perioadele premergatoare alegerilor generale. De aici se poate trage o singura concluzie: dorinta de a ocupa un fotoliu de deputat poate tulbura apele in asa fel incat ceea ce s-a construit prin aplicarea regulilor democratice sa se naruie ca un castel din carti de joc. Dorinta de a atinge un anumit scop a fost impinsa pana acolo unde chiar si cu mintea se poate ajunge cu greutate. De luni de zile, membrii Consiliului Reprezentantilor din UDTTMR se tot straduiesc sa rastoarne ordinea instituita prin alegeri. S-a ajuns pana acolo incat la ultima sedinta s-a decis suspendarea din functie a presedintelui uniunii, Iusuf Timusin. Poate ca lucrurile si-ar fi urmat cursul departe de ochii lumii, rufele s-ar fi spalat in familie, asa cum le-ar placea sa se intample unora dintre reprezentantii vechii conduceri, daca nu si-ar fi dorit, cu orice pret, prin orice mijloace, sa recupereze terenul pe care l-au pierdut. Conferinta de presa a avut scopul de a clarifica lucrurile: care pe care, cine impotriva cui. Asa s-a aflat ca, in urma cu doua zile, a fost convocata o intalnire a Consiliului Reprezentantilor la care, daca ar fi sa ne luam dupa litera statutului, ar fi trebuit sa fie prezenti 30 de membri din cei 45 cati prevede statutul. Nu am reusit sa aflam cum de la aceasta intalnire nu au fost prezenti decat 16 membri, adica exact cei care se pun de-a curmezisul atunci cand vine vorba despre schimbare, si nu de orice fel, ci exact aceea care implica modificari radicale in ceea ce priveste inlocuirea esalonului vechi cu unul tanar, care vrea sa rupa traditia conform careia batranii trebuie sa decida soarta tatarilor din Romania.Timusin, acuzat de... sabotaj
Sfatul "batranilor", format din doar 16 persoane, a luat la intors pe toate partile problemele arzatoare la ordinea zilei: rezultatul alegerilor locale, constituirea unei comisii care sa se ocupe de organizarea congresului, convocarea sedintei extraordinare a Consiliului Reprezentantilor pe 17 iulie. In procesul-verbal de sedinta s-a consemnat faptul ca Memet Unal a "criticat vehement starea actuala din filiala Constanta unde au fost alesi, in Comitet, oameni incompetenti", iar deputatul Sali Negeat a reamintit, pentru cine uitase sau nu stia, ca in conformitate cu prevederile noii Legi electorale, document ce urmeaza sa fie adoptat, pentru a intra in Camera Deputatilor candidatii trebuie sa acumuleze un anumit numar de voturi. "Imaginea noastra in randurile populatiei turco-tatare este sifonata si vom avea probleme serioase la alegerile din noiembrie", ar fi declarat, conform procesului-verbal, deputatul Sali Negeat. Intr-adevar, imaginea conducerii uniunii este sifonata, mai ales ca, nemultumita de rezultatele alegerilor la filiale, noile conduceri nu au fost validate. Or, in conditiile in care mai exista posibilitatea de a actiona impotriva valului, trebuie folosite parghiile ce pot rasturna caruta in favoarea uneia dintre tabere. Iusuf Timusin a fost suspendat din functie, prerogativele fiind preluate de Biroul Executiv. Motivul ce a stat la baza hotararii, adoptata de un for nestatutar: sabotajul. Cum s-o fi manifestat actul terorist, nu se precizeaza in procesul-verbal al sedintei. Precizarile cu privire la modul in care s-a desfasurat sedinta au venit din partea presedintei organizatiei de femei a UDTTMR, Sevim Mustafa, care, intamplator, a trecut pe la sediu si a dat nas in nas cu ziaristii. Doamna a sustinut ca la intalnirea de marti au fost invitati toti membrii Consiliului Reprezentantilor, dar ca nu stie cum s-a facut convocarea. In cunostinta de cauza, doamna a recunoscut ca nu a existat cvorumul pentru adoptarea hotararilor, dar a negat ca Timusin ar fi fost suspendat. Sevim Mustafa a semnat procesul-verbal de sedinta, dar cand a fost intrebata de ce a facut-o, in conditiile in care stia ca nu s-a respectat statutul, a ridicat din umeri.Scopul scuza mijloacele
Pentru o mai buna intelegere a mecanismului prin care vechea garda incearca sa-l propulseze, pentru a doua oara, pe Sali Negeat candidat la un fotoliu de deputat, presedintele organizatiei municipale Constanta a UDTTMR, Aidun Curtmola, a explicat ziaristilor graba cu care o parte a membrilor Consiliului Reprezentantilor apasa pe acceleratie pentru a organiza Congresul UDTTMR. Acesta este forumul care, ca la orice formatiune politica, ia deciziile majore. Orice amendament adus statutului trebuie sa fie discutat in congres, ca de altfel si propunerile pentru Camera Deputatilor. Or, pentru ca Sali Negeat sa fie ales iar deputat, trebuie sa existe prevederea statutara care sa ii permita acest lucru. Pentru a beneficia de un nou mandat, Sali Negeat a denuntat ca fals Statutul UDTTMR, operatiune ce ar fi fost efectuata de Nesfet Saganai si Omer Erdogan (aflati de partea lui Timusin!). Deputatul a omis insa un amanunt foarte pretios: acela ca legalizarea documentului a fost facuta de Faruc Memet si Amet Varol, membri ai propriei tabere. Culmea, falsul vizeaza exact articolul in care se precizeaza faptul ca deputatii beneficiaza doar de un singur mandat. Un amendament adoptat de delegatii la Congres, dar cei alesi pe ochi si pe spranceana dintre cei care s-au lasat coplesiti de personalitatea deputatului nu ar face altceva decat sa-i asigure lui Negeat confortul unui fotoliu de parlamentar pentru inca patru ani. In aceste conditii, este explicabila graba cu care se incearca organizarea unui congres, ce va avea ca scop inlocuirea lui Iusuf Timusin cu un lider national receptiv la nou, si a unui congres extraordinar, unde sa se puna in discutie modificarea statutului. Sali Negeat are certitudinea ca macar unul dintre membrii Consiliului Reprezentantilor il sustine cu trup si suflet. Sevim Mustafa nu a uitat sa le spuna ziaristilor ca deputatul a facut mult bine saracilor din salariul pe care l-a primit de la Parlament, dar nu a stiut care ii sunt meritele in ceea ce priveste contributia la binele comunitatii tatare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp